Video-Cum să transformi o casă din 1919 într-un club cu petreceri retro memorabile! Povestea lui Daniel Marinescu şi a barului cu terasă Eden Dream Garden
Daniel Marinescu (41 ani) provine dintr-o familie de profesori de educaţie fizică şi sport şi încă din copilărie i s-a părut firesc să urmeze tradiţia şi să se dedice sportului asemeni părinţilor săi. A terminat însă Academia de Studii Economice din Bucureşti şi chiar dacă nu a stat departe de sport, viaţa l-a condus spre ceea ce este astăzi: administratorul barului Eden Dream Garden din Ploieşti unde sunt organizate frecvent petreceri cu muzică retro. Ploieşteanul a transformat casa bunicilor construită în 1919 într-un loc de petrecere.
"Am făcut sport de performanţă şi toată lumea se gândea că voi avea o carieră sportivă, că voi fi profesor de educaţie fizică, dar deşi mi-ar fi plăcut lucrurile nu au decurs tocmai bine în societatea noastră şi să fii antrenor sau profesor de educaţie fizică la un moment dat era foarte greu. Sunt instructor de activităţi sportul pentru toţi încă de la 14-15 ani când am făcut nişte cursuri în domeniu şi am participat la tot felul de acţiuni în care am fost coordonator sau instructor. Chiar la un moment dat am avut discuţii cu reprezentanţi ai Ministerul Tineretului şi Sportului pentru a mă implica mai mult în Federaţia Română Sportul pentru Toţi, dar cum nu se poate trăi din asta, am refuzat. Înainte de bar am trecut printr-o agenţie de turism, pe urmă la o firmă am fost agent comercial, pe urmă am condus un mic departament, am ajuns până la project manager într-un domeniu industrial şi la acel moment asta mi-a adus satisfacţii profesionale. Ajunsesem să colaborez cu ingineri din Germania şi m-am bucurat să descopăr exigenţele lor", a explicat Daniel.
După mulţi ani petrecuţi în Bucureşti, Daniel s-a întors acasă şi afacerea pe care a dezvoltat-o are legătură directă cu vechea casă a familiei pe care, împreună cu fratele său, a moştenit-o de la bunici. Iniţial a căutat să o închirieze, dar şi-a dat seama că avea propria viziune în ceea ce priveşte un business acolo.
"Am revenit în Ploieşti şi mi-am întemeiat o familie. Ştiam ceva despre baruri doar în calitate de consumator, dar am început să studiez şi atunci mi-am dat seama că eu cred mai mult în proiectul acesta decât cei cărora le propuneam închiererea. În 2017, aprilie, am luat decizia să mă implic şi într-o lună aveam deja un plan conturat în legatură cu costurile şi cu amenajarea. Până în iunie am investit în terasă din bani strânşi de-a lungul timpului, dar am şi făcut credit la bancă, că nu am avut cât îmi trebuia. La început a fost greu să găsesc oamenii care să mă introducă în acest domeniu pentru că nu ştiam mai nimic despre asta. Am luat totul ca pe o provocare şi am trecut de la partea de investitor la partea de manager, dar mi-a luat ceva timp", îşi aminteşte Daniel Marinescu.
Casa de pe strada Ştefan cel Mare, nr.32 are în faţă o minunată grădină cu pomi fructiferi, iar Daniel şi-a dat seama că acest colţ verde trebuie exploatat. Grădina i-a dat ideea de a organiza evenimente de tot felul: expoziţii de artă, târguri hand made, degustare de vinuri din podgoria Dealu Mare, lansări de carte, concerte de muzică live şi chiar o campanie de donare de sânge. Nu în ultimul rând, Daniel şi soţia sa, Doina, s-au gândit la petreceri retro pentru că în Ploieşti nu erau astfel de evenimente.
"Nu m-am gândit iniţial la aceste petreceri, dar venind din Bucureşti unde se organizează multe evenimente, ne-am dat seama că Ploieştiul nu are locuri în care să mergem să ne distrăm, să socializăm. Ce exista în Ploieşti nu era pe gustul nostru şi ne-am zis să facem noi. Şi am găsit diferenţiatorul pentru că ne-a plăcut să ne întoarcem în timp în anii 80, 90, 2000 din punct de vedere muzical, iar ploieştenii au îmbrăţişat repede ideea acestor petreceri retro", povesteşte Daniel.
Viaţa de antreprenor nu este simplă, ci plină de provocări. Oricând, un eveniment neaşteptat cum a fost şi pandemia de Covid 19 îţi poate da planurile peste cap şi trebuie să cauţi resurse pentru a rezista. Pentru viitor, Daniel are multe planuri pentru a promova activitatea pubului.
Urmăriţi interviul video pentru mai multe detalii din activitatea lui Daniel Marinescu la Eden Dream Garden.