Video-Loredana Mocescu a deschis Zen English School, o alternativă care răspunde nevoilor actuale ale copiilor!

Sistemul de educaţie din România nu este adaptat la nevoile actuale ale tinerei generaţii, ci a rămas închistat în norme din trecut. Au constat-o atât elevii, cât şi părinţii, dar modificările de la un an la altul sunt multe prea mici pentru a fi simţite. În plus, copiii noştri sunt nişte copii ai lumii întregi. Vor să călătorească şi să vadă lumea fără a se mai gândi la rădăcini. Cu doi copii de şcoală, educatorul parental Loredana Mocescu şi-a dat seama că schimbarea nu poate fi aşteptată la infinit. Aşa că a pus bazele unei şcoli alternative, Zen English School Ploieşti, adaptată la nevoile actuale ale societăţii. O şcoală bilingvă în care elevii să poată alege între sistemul clasic şi cel britanic sau să le parcurgă pe amândouă. Totul într-un mediu prietenos, axat pe satisfacerea curiozităţii naturale a copiilor.
"Consider că educaţia actuală nu se mai potriveşte nevoilor copiilor, dar nici meseriilor viitorului. Va fi nevoie de multă flexibilitate, iar şcoala clasică este încă rigidă. Sistemul clasic nu dezvoltă partea creativă şi de gândire critică. copilul trebuie să se gândească, să reflecteze, să sape şi să vadă ce îi place ca să ştie unde va merge mai departe. am observat la copiii mei că ceea ce ăşi doreau ei pentru mai departe era opus faţă de ceea ce li se oferea la şcoală. a trebuit să găsesc cărţi, ateliere, cursuri sau mentori potriviţi pentru ei care să-i inspire într-o zonă potrivită", povesteşte Loredana.
https://youtu.be/GtT-t0rcE6M
Şcoala este acreditată de Ministerul Educaţiei, aşa că oricând doresc, părinţii îşi pot transfera copiii în sistemul clasic sau invers.
"Ca şi program şcoala Zen are două direcţii. Până în prânz copiii vor studia în sistem clasic, românesc, iar după amiază după programa britanică. Curriculum britanic presupune dezvoltarea abilităţilor de viaţă şi învăţarea bazată pe proiect pentru că tot ce avem de rezolvat în viaţă trebuie rezolvat gândind problema în ansamblul ei, gândind şi integrând în toate domeniile. o să plecăm de exemplu de la întrebarea :cum se face brânza? întrebare care implică multe cunoştinţe. Îi vom explica copilului de ce îi trebuie şi matematica pentru a rezolva această întrebare. Pentru cei care vor să studieze doar această programa, se poate.
Cu greu însă, ar putea cineva să renunţe la un sistem în care copiilor le este respectată libertatea de mişcare şi gândirea neîngrădită.
Până în septembrie, instituţia va funcţiona ca şcoală de vară, unde copiii vor putea sta de dimineaţă până seara.
Activitatea din şcoală se va face atât cu educatori profesionişti cât şi cu voluntari.
Acreditarea şcolii cuprinde inclusiv clasa a 8-a. Continuarea presupune multe alternative.
"Traseul nostru începe de la clasa 0 până la a VIII-a. După care este vorba de o alegere. pot da examenul de a VIII- a naţional sau pot da un examen internaţional unde vom continua într-un sistem american sau britanic. eu am testat deja aceste lucruri cu fiul meu cel mare care urmează cursurile on-line ale unui liceu internaţional din SUA şi el a trebuit ăs parcurgă examenele şi să obşină creditele ca la facultate, pentru că aşa este liceul la ei", explică Lordeana Mocescu.
Mai multe detalii despre şcoala de vară Zen găsiţi aici- Zen English School Ploieşti.