De ce este Breaza o destinaţie perfectă de weekend! Povestea locurilor spusă de oameni cu rădăcini
Am fost de zeci de ori la Breaza pentru a face diverse ştiri, de la accidente rutiere, la materiale pe teme administrative şi chiar turistice, dar de prea puţine ori am găsit timpul să privesc cu adevărat această comoară de pe Valea Prahovei. Fiind contra-cronometru nu am avut când să admir soarele printre frunzele ruginii toamna, casele frumoase ale oamenilor, grădinile cu flori, parcul oraşului sau zonele mai îndepărtate, adevăratele bijuterii ale localităţii. De aceea am fost mai mult decât bucuroasă să merg într-o excursie de o zi iniţiată de prietena mea Doina Marinescu de la Agenţia “Viaţa ca o vacanţă”, cea care descoperă obiective turistice şi în Ploieştiul pe care noi îl vedem gri şi lipsit de farmec. Doina s-a documentat şi ne-a dus să vedem atât locuri, cât şi oameni. Oameni cu poveşti frumoase care îşi aduc contribuţia, fiecare pe segmentul lui, la ceea ce este Breaza astăzi şi la ceea ce va fi mâine, moştenirea lor pentru generaţiile care vor veni.
Povestea Casei Ianuş
Prima noastră oprire a fost la Casa Ianuş, o pensiune bijuterie în care fiecare dintre cele 7 camere şi două apartamente este amenajată diferit, păstrând specificul unor ţări ca : Franţa, Belgia, Scoţia, China, Turcia, România. Desigur, având în vedere că soţii Lenuş şi Stelică Ianuş sunt aromâni, există şi o cameră amenajată în acest stil. Familia Ianuş vine din București şi în urmă cu mult timp își dorea o casă de vacanţă la Breaza. Casa a fost făcută în 10 ani şi terminată în anul 2000. Doamna Lenuş ne-a povestit că vila a ieșit suficient de mare încât să poată fi transformată în pensiune turistică şi o bună perioadă au dat-o în administrare altei persoane.
“Anul trecut am renovat-o. Și ne am mutat în Breaza. Ceea ce e deosebit la pensiunea noastră sunt decorațiunile vechi pe care le vedeţi peste tot, pentru că noi suntem colecționari de antichități de peste 30 de ani. Creatorii Muzeului Micului Paris din Bucureşti ne-au dat idei despre cum să le introducem în conceptul camerelor. Eu nu am experiență în Horeca. Dar am plecat de la ideea că știu să primesc oaspeți, să ii răsfăț şi cum am fost încurajată că ceea ce face e bine, am continuat”, ne-a povestit doamna Ianuş, care ne-a servit cu plăcintă cu praz şi cornuleţe cu gem, abia scoase din cuptor, bunătăţi pe care le-am servit într-o grădină ca un colţ de rai, scăldată în soare auriu la acea oră a dimineţii, de unde nu aş mai fi plecat pentru că între timp am găsit şi un motan numai bun de mângâiat.
“Grădina este un loc frumos și tocmai de aceea am făcut-o cafenea. Pentru turiştii cazaţi la noi, dar şi pentru oricine doreşte să se relaxeze în natură, în linişte aici. Deocamdată vin doar bucureştenii care au case în Breaza şi care sunt obişnuiţi cu cafeaua băută în oraş. Mi-am propus să organizez seri culturale, lansări de carte pentru că e un loc care se pretează pentru aşa ceva. De gătit, gătim doar pentru turiştii cazaţi la noi pentru care servim toate cele 3 mese ale zilei”, a mai precizat Lenuş Ianuş.
Case vechi şi noi
Mărturisesc că m-am dat cu greu dusă de la soare domol, verdeaţă şi miros de plante tămăduitoare, leagăne, ceai, plăcinte şi motan petru a ne continua periplul în Breaza. Următoarea vizită am făcut-o la Biancospino, fabrica unde se fac renumitele geci Moncler şi unde nu am putut face fotografii decât cu locaţia. Proprietarul Antonio Bembo, adoptat de brezeni de mulţi ani, ne-a povestit că aceste articole premium de îmbrăcăminte, umplute cu puf de găscă, au la bază munca a 450 de angajați din Breaza şi împrejurimi plus încă 40 de muncitori din Sri Lanka, aduşi recent de patron pentru a suplini lipsa de forţă de muncă autohtonă.
Nu am stat prea mult la fabrica de textile şi, cu soarele în faţă, am colindat puţin prin Breaza unde am văzut casele câtorva brezeni celebri, născuţi sau naturalizaţi în Breaza, printre care se numără şi cea a dramaturgului Mihail Sebastian. Toate sunt locuite, aşa că am putut să le admirăm doar din stradă. Case frumoase, cu verandă sau cele ţărăneşti, vechi, cu acoperiş de şindrilă sau vile din perioada interbelică cu grădini încă verzi mi-au părut acum, când am avut timp de admirat, magice şi mi-am imaginat cum îşi serveau proprietarii cafeaua, cu galoşi în picioare şi halate groase, privind la un cer ca cel de acum, cu soare auriu care le mângâia şi lor feţele ca şi mie.
Unde am mâncat bine în Breaza: Urban 61 şi Punctul Gastronomic Local Casa cu Găini de Rasă (la finalul articolului)
Cum de la atâta colindat ni s-a făcut foame, am grăbit paşii spre Urban 61, un restaurant cu terasă, situat chiar în centrul oraşului, unde am mâncat cea mai bună raţă la cuptor cu sos de portocale şi piure de cartofi cu trufe. Foarte bune au fost şi coastele marinate în sos barbeque, burgerul de vită, salata guacamole şi delicioşii papanaşi de la final. De un an, de acest loc se ocupă Dragoş şi Nicoleta. De profesie ospătari, cei doi tineri s-au gândit să îşi încerce norocul cu propria afacere.
“Deprinsesem tainele meseriei şi am îndrăznit să ne urmăm un vis. La început găteam eu, acum avem doi bucătari, dar ajut şi eu. Iniţial am mers pe preparate învățate de la bunica plus cele clasice. Urmează să mai adăugăm noi preparate în meniu. Am ales un loc unde exista deja vad. Aici a fost mereu terasă și este locul de întâlnire al tineretului din Breaza care venea la pizza. Noi nu mai facem pizza, dar tinerii vin în continuare pentru că mâncarea este bună, după cum vedeţi. Suntem renumiţi pentru coaste şi pastele cu creveți”, ne-a explicat Nicoleta.
Oameni care visează mare
Cu stomacul plin şi papilele satisfăcute am plecat mai departe spre fabrica de la marginea oraşului, Lavitex, cea în care se produc piese metalice, subansamble echipamente de joacă, mobilier urban, confecții metalice sau aparate fitness pentru exterior. Valeriu Chivu, patronul fabricii care are 300 de angajaţi, ne-a povestit atât despre inovaţiile făcute aici cum este ansamblul modular de sortat deşeurile menajere, o idée a fiului său, cât şi despre implicarea în educaţie, având în vederea lipsa de muncă calificată.
“Am înființat școala profesională împreună cu UCECOM Ploieşti pentru că ei sunt atestați de Ministerul Educaţiei, pentru operatori CNC (mașini cu comanda numeric). Tinerii se înscriu la UCECOM şi fac practică aici pentru partea de mecanică. Avem 22 de elevi în clasa a X-a şi 8 la clasa a IX a. Aici chiar învață să facă piese metalice, subansamble de echipamente de joacă, mobilier urban etc şi noi îi angajăm pe cei mai buni. Chiar dacă la început sunt mai speriaţi, noi îi încurajăm şi să ştiţi că îşi dau silinţa şi învaţă”, povesteşte Valeriu Chivu.
Lavitex se află pe locul unde a fost cândva un gater, iar peste drum sunt cuptoarele de produs var prin cracare, primele de acest fel din România. Domnul Chivu a cumpărat şi acest teren şi a început consolidarea cuptoarelor vechi de peste 100 de ani. Aici vrea să facă pentru brezeni o zonă de agrement, dotată cu aparate de fitness şi mobilier făcut de el şi o terasă de servit un suc.
Iile descântate ale Andei Mănescu
Dacă ajungeţi în Breaza, nu rataţi magazinul cu II tradiţionale de Breaza al Andei Mănescu, aici unde şi-au făcut loc cele mai frumoase cămăşi din pânză topită sau borangic, vechi sau noi. Anda Mănescu spune că ia se alege cu sufletul, dar că musai să ai una în garderobă pentru că această cămeşă e plină de energii protectoare date de descântece bine făcute. Anda a adunat şi recondiţionat ii vechi de 100 de ani cărora le-a mai dat viaţă pentru încă 100, dar vinde şi ii noi, făcute de mâinile dibace ale femeilor din Breaza care au învăţat meşteşugul spiralelor, ale liniilor şerpuite, ale plantelor sau astrelor de pe iile descântate de la mame, bunici şi străbunici într-un lung şir al femeilor creatoare de viaţă şi frumos. În magazinul său de la şosea veţi găsi nu numai ii, ci şi multe accesorii făcute manual, cărţi de suflet şi alte daruri, perfecte pentru casa ta sau pentru prieteni.
Livezi, dealuri şi cerul lui Dumnezeu
Cu gândul la recreere, am ajuns în cartierul Valea Târsei, acolo unde chiar nu mai crezi că eşti într-un oraş, dat fiind peisajul şi casele tot mai rare, ca într-o zonă de munte. Aici se află Livada lui David, 30 de hectare cu pomi fructiferi, sărutaţi din belşug de soare şi ploaie. Acum era vremea culesului de mere Idared, mari şi frumoase, din care nu am rezistat să nu gustăm câte unul. În funcţie de sezon, aici se coc mere, prune, piersici şi cireşe care merg spre galantarele unui mare lanţ de magazine din România. Ne-am propus că ne vom întoarce la primăvară când vor înflori pomii fructiferi pentru a vedea spectacolul naturii în mijlocul dealurilor împădurite. Şi pentru că tot vorbeam de natură, la câţiva kilometri distanţă de livadă am ajuns la pădurea de pini, un loc de recreere cunoscut brezenilor, dar nu şi turiştilor, un loc de unde se poate admira o mare porţiune din Valea Prahovei. Nu înainte de a ne opri la o troiţă într-o culme pentru a fi mai aproape de cer şi de Dumnezeu. Aici am admirat un peisaj de poveste şi apusul soarelui în nuanţe de portocaliu, galben şi mov cu albastru.
O murată la ceas de seară
Am ajuns noaptea la Punctul gastronomic local Curtea cu Găini de Rasă, acolo unde ne aştepta doamna Luminiţa cu masa pusă. Se lăsase răcoarea, dar ne-am încălzit repede cu supă de găină şi murata de casă care a mers perfect atât cu brânza delicioasă de la ciobanii colaboratori şi legumele din curtea familiei, cât şi cu toate cărneturile aburinde şi frumos mirositoare, vestitoare de toamnă cu rod şi de vreme de stat la poveşti. Ne-a părut rău că nu am putut sta mai mult să ne povestească doamna Luminiţa de găinuşele care au câştigat zeci de concursuri şi de preparatele pe care le face în gospodărie şi pentru turiştii programaţi sau nu. Dacă aveţi drum în zonă şi vreţi să mâncaţi ca la mama acasă, vă recomand să daţi un telefon înainte pentru a vă programa cu număr de persoane şi alte informaţii necesare pentru ca experienţa de aici să fie una de neuitat. (Ca să vedeţi cât de frumos este la punctul gastronomic local am postat si poze cu gradina, de pe pagina de facebook a doamnei Luminiţa).
Ne-am luat “la revedere” de la gazda noastră, nu înainte de a-i promite că vom reveni să stăm şi mai mult şi când ne-am urcat în microbuz via Ploieşti ne-a cuprins o oboseală plăcută şi ne-am simţit obrajii îmbujoraţi cu sănătate şi inimile pline de bucurie. Cu siguranță sunt multe alte locuri frumoase de descoperit în Breaza, cât și oameni și povești, motiv să revenim in excursii ulterioare.
Până la urmă, măreţia locurilor este dată de inima oamenilor care trăiesc acolo. Ei, oamenii, fac ca valea să poarte un nume, cum e Târsa, dealul să fie Lazul sau Vrăbieşti, pădurea să fie Fricoasa, Stârminii sau Cacova şi toate împreună să poarte numele Brezei, ciobăniţa frumoasă care avea o şuviţă albă în părul negru, aşa cum Prahova trece de mii de ani năvalnică sau potolită pentru a binecuvânta locuri şi oameni.