Video-Civilizaţia precolumbiană transpusă într-o afacere în România. Sandra Radu promovează bijuterii făcute după modelele înaintaşilor săi la 1800 înainte de Hristos

Sandra Radu s-a mutat în România în urmă cu 10 ani, dar de fel este din Columbia. S-a căsătorit aici şi are şi copii, dar şi o afacere cu puternice rădăcini în ţara sa natală. Sandra duce peste tot în România lucrările compatrioţilor săi, podoabe din argint placate cu aur de 24 de karate sau cu argint după modele străvechi care pot fi găsite şi la Muzeul Aurului în Bogota. E clar o afacere de nişă pentru că bijuteriile nu sunt simple coliere, brăţări sau cercei, ci mult mai mult: o frântură dintr-o civilizaţie demult dispărută, dar care rezistă prin urmaşii săi.
Modele făcute la 1800 înainte de Hristos
"M-am născut în Bogota şi am acolo am trăit toată viaţa mea până când m-am mutat în Bucureşti, acum 10 ani. Ne-am cunoscut în partea cealaltă a lumii, în Haway şi l-am urmat în România. Dar eu lucrez cu artizani din Columbia de 15 ani. Este un atelier format din 35 de artizani, familii întregi şi am păstrat tradiţia de a produce artă precolumbiană. Pe baza modelelor care se află la Muzeul Aurului din Bogota, cel mai mare muzeu al aurului din lume, facem reproducere şi creem bijuterii. Sunt modele care au fost făcute iniţial prin 1800-1600 înainte de Hristos de civilizaţiile precolumbiene, care au trăit în zona Columbiei, în Panama, parte din Ecuador, Venezuela, o bucată din Peru şi în Panama spre America Centrală, civilizaţii care au trăit în zona Mexicului", ne-a explicat Sandra.
Zâmbind, ne-a spus că aici este ceea ce a rămas din bijuteriile făcute de înaintaşii ei, pentru că multe au fost "împrumutate pentru totdeauna" de conchistadori. Din fericire, în Columbia au rămas multe şi au fost descoperite ulterior, astfel încât arta bijuteriei s-a dezvoltat şi ea, mai ales că resursele de smaralde, aur şi argint sunt mari.
Bijuterii precolumbiene pline de simboluri străvechi
Totul este plin de simboluri străvechi. Sandra ne-a arătat un zoomorf, o piesă care are şi parte umană şi animală. "Partea de jos reprezintă picioarele, dar sus e coroana vieţii, ochii de broască înseamnă prosperitate, aripile de fluture armonia, iar ciocul de pasăre conexiune spirituală. sunt cărţi scrise pe aceste teme simbolistice, artizanii noştri le ştiu foarte bine. În plus, participăm la diverse semninarii unde fiecare piesă este analizată din punct de vedere simbolistic, spiritual, obiceiuri, modul de a trăi, limbaj. Pentru că cei care le fac îşi pun sufletul acolo, piesele sunt făcute cu mare drag, nu e ceva obişnuit. Fiecare piesă are o poveste în spate. Eu merg în Columbia şi o dată sau de două ori pe an elaborez cu artizanii modelele care se vor lucra pentru următoarea perioadă de timp. ", spune columbiana.
Doar materialele sunt făcute în maşină, ne asigură Sandra, iar modelele sunt elaborate în ceară, desenate, pe urmă se toarnă materialul şi se fac manual finisajele. Bijuteriile sunt făcute dintr-un aliaj de argint şi staniu, după care sunt placate cu aur de 24 de karate sau placate cu argint pur. Nu creează alergii şi până acum, Sandrei nu i s-au întors clienţi care să se plângă de acest lucru.
Sandra umblă prin ţară, pe la târguri, dar vinde şi online. "De obicei le prezint în târguri de hand made, dar facem şi prezentări la domiciliu. Am clienţi care mă cunosc de când am venit în România şi merg direct la ei, dar acum dezvoltăm şi site-ul ca să poată vedea lumea mai uşor. De Crăciun, Paşte sau Mărţişor vindem bine la târguri. Eu am pornit cu gândul că vom arărta românilor partea frumoasă a Columbiei şi din fericire am mulţi clienţi care mi-au rămas fideli de acum 10 ani de când am venit aici. nu vând en-gros tocmai pentru că eu ştiu să explic ce înseamnă fiecare obiect în parte", povesteşte ea.
Preţurile diferă în funcţie de model, de mărimea obiectului şi de material. Puteţi lua pandante la 20 de lei, micuţe, dar există şi coliere complicate care costă 400 de lei.
Sandra intenţinează să dezvolte importul din ţara sa pe partea de textile, marochinărie, şi ţesături tradţionale.
Pe Sandra Radu o găsiţi şi pe facebook şi tot acolo puteţi vedea şi bijuteriile pe care le promoveaza aceasta.
https://www.youtube.com/watch?v=FF_ct5v-U6Y&feature=youtu.be
citeste si:
http://prahovaeconomica.eu/2017/04/28/o-inginera-s-a-apucat-de-decor-a-iesit-o-afacere-cu-bun-gust-si-multe-satisfactii-personale-video/