joi , 22 octombrie 2020
Acasă / Afaceri / Avocatul Adrian Anghel: “Dacă antreprenorii ar înţelege că au nevoie tot timpul de avocat, am face doar prevenţie, nu rezolvarea unor crize!”

Avocatul Adrian Anghel: “Dacă antreprenorii ar înţelege că au nevoie tot timpul de avocat, am face doar prevenţie, nu rezolvarea unor crize!”

Adrian Anghel este avocat şi de câţiva ani are chiar propria firmă de avocatură. Ploieşteanul în vârstă de 44 de  ani este convins că specializarea avocaţilor în anumite domenii este şi ar trebui să fie o tendinţă etică şi profesionistă faţă de clienţi şi parteneri. Tocmai de aceea, Adrian şi-a asumat riscul de a nu putea păstra toţi clienţii care îl contactează, ci doar pe aceia care au nevoie de apărare în litigii comerciale şi de contencios administrativ.

În anul 2000, imediat după ce a terminat Facultatea de Drept şi a decis că vrea să fie avocat, a dat examenul de intrare în avocatură şi a găsit un maestru care să-i coordoneze activitatea, după cum erau regulile atunci. Primii clienţi i-a găsit în instanţă, aşa cum au început mai toţi avocaţii.

“Partea cea mai grea pentru un avocat tânăr este că trebuie să înţelegi că ai inclusiv sarcina de a găsi clienţi, de a convinge pe cineva că deşi eşti foarte tânăr poţi să duci cu succes la bun sfârşit un proces sau orice altă problemă juridică pe care clientul o are. Primii mei clienţi au fost persoane care veneau pe holurile judecătoriei în căutare de avocaţi, la primele ore ale zilei”, îşi aminteşte Adrian.

 

Treptat, Adrian a găsit alte căi pentru atragerea clienţilor, pentru că între timp apăruseră tot felul de modalităţi de a-ţi face reclamă, chiar dacă legea avocaturii nu este prea permisivă din acest punct de vedere. A mers pe reţeta caselor de avocatură care îşi aleg un domeniu anume.

Nu se mai poate practica avocatura de genul: Vino la mine, că eu le ştiu pe toate! Cel puţin la nivelul oraşului Ploieşti am fost printre primii care am înţeles că aceasta este direcţia şi ne-am nişat pe anumite activităţi, astfel încât să îi explic omului că nu pot să-i iau cauza decât dacă este pe un anumit domeniu în care eu m-am specializat. Mai greu înţeleg persoanele fizice care au nevoie de apropierea de avocat, pentru că până la urmă ajung la noi într-un moment dificil pentru ei. Dar le explic şi-i trimit la un coleg specializat pe ce au nevoie”

Chiar dacă recunoaşte că în facultate nu i-a plăcut dreptul comercial, Adrian şi colaboratorii săi se ocupă acum de litigii comerciale şi contencios administrativ. Societăţile comerciale sunt principalii clienţi ai firmei lui Adrian Anghel.

“De la primele cauze am fost atras de domeniul acesta şi am renunţat total la cauzele penale. Dificultatea în acest domeniu a fost că există o meteahnă a antreprenorului român că cel mai bun avocat şi contabil al firmei este el însuşi. Nu vorbim despre firmele mari care au contract cu case de avocatură sau avocaţi, ci despre micii antreprenori. În general, cei care au înţeles că au nevoie tot timpul de avocat sunt cei care au un element de extraneitate: parteneri străini, au lucrat în străinătate etc. Dacă din ce în ce mai mulţi ar înţelege că au nevoie de consiliere juridică permanentă, avocatura ar face mai mult partea de prevenţie, decât găsirea soluţiilor de ieşire din nişte crize în care au intrat tocmai pentru că nu au fost asistaţi la timp de avocaţi specializaţi. 

 

 

 

 

 

Verifică şi

De azi se depun cererile. Află condiţiile pentru obţinerea unei prime în programul Casa Eficientă Energetic!

De astăzi, 15 septembrie, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, lansează …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *