Dezlegare la peşte în Postul Crăciunului. Cum alegem peştele şi cum îl combinăm pentru o masă sănătoasă
Deşi cel mai lung post, Postul Crăciunului abundă în dezlegări la peşte, zile plăcute de credincioşii care vor să mănânce vegetarian până în ajunul Naşterii Domnului.
Fie că veţi alege un peşte proaspăt sau unul ambalat, la conservă, este bine să cunoaşteţi câteva avantaje şi dezavantaje ale celor mai cunoscuţi peşti care se găsesc în magazine.
Specialistul în remodelare corporală prin nutriţie sănătoasă, Andreea Văsi, a realizat pentru cititorii prahovaeconomica.eu "ghidul consumului de pește în perioada de dezlegare din post".
Peștele este un aliment esențial și sănătos, mai ales în perioada de post, când dezlegarea la pește oferă o oportunitate de a diversifica dieta. Acesta este bogat în proteine de calitate și acizi grași Omega-3, esențiali pentru sănătatea creierului și a inimii.
Totuși, este important să alegem tipurile potrivite de pește pentru a beneficia la maximum de avantajele acestora.
Ghidul tipurilor de pește: O mica incursiune printre tipurile de peste, avantaje și dezavantaje. Am ales doar doua tipuri de pește pentru care am realizat un top: PRO/ CONTRA
Somonul:
PRO: Ușor de gătit, bogat în omega 3, gustos.
CONTRA: Deși este foarte apreciat pentru gustul său și conținutul ridicat de Omega-3, somonul trebuie consumat cu moderație. Acesta poate conține mercur şi fiind un pește gras, aportul caloric este semnificativ, cu 200 de calorii per 100 grame (aproximativ cât palma). Se recomandă maxim o porție pe săptămână.
Sardinele:
PRO: Acestea sunt o opțiune excelentă, fiind pești mici care nu acumulează mercur, ceea ce le face o alegere mai sigură și sănătoasă. Sardinele sunt bogate în nutrienți și pot fi consumate mai frecvent.
CONTRA: eu personal nu am identificat.
Heringul și macroul (de dimensiuni mici): Aceste tipuri de pește sunt, de asemenea, recomandate pentru consumul regulat datorită conținutului scăzut de mercur și aportului de Omega-3.
Codul: Este un pește cu carne slabă, ideal pentru cei care doresc să limiteze aportul caloric, dar să beneficieze de proteine de calitate.
Creveții, stridiile, scoicile și crabul: Aceste fructe de mare au un conținut scăzut de mercur și sunt o sursă bună de proteine.
Ţineţi cont să aveţi o farfurie echilibrată
O farfurie echilibrată cu sardine, legume trase la tigaie în ulei de sâmburi de struguri și o salată de spanac verde cu muguri de pin poate constitui o masă completă și plină de nutrienți.
Adaugă și un carbohidrat de calitate, cum ar fi o felie de pâine integrală scoasă din frigider, și vei avea un meniu care îți va hrăni atât corpul, cât și creierul. În categoria legume, perfect întra și un dovlecel gătit la gratar!
Neuroștiința a demonstrat faptul că stomacul are neuroni, iar alimentele introduse în stomac transmit creierului informații.
Cum creierul se hrănește cu grăsimi și carbohidrați, ești pe drumul cel bun. Similarul cere similar, și folosind acest principiu, creierul care este alcătuit din grăsime, cere un omolog.
De aceea, este esențial să consumăm grăsimi naturale sănătoase și să ne bucurăm totodată de beneficiile unui tip de proteină de calitate. Proteina este esențială pentru structura scheletului muscular, contribuind la menținerea și dezvoltarea masei musculare.
Beneficiile consumului de pește
Consumul de pește aduce numeroase beneficii, în special datorită acizilor grași Omega-3, care contribuie la funcționarea optimă a organismului. Aceștia ajută la reducerea inflamației, susțin sănătatea inimii și a creierului, și pot îmbunătăți starea de spirit.
Studiile au demonstrat faptul ca oamenii care consuma grăsimi de calitate, sunt mai energici, mai veseli și mai deschiși sa realizeze acțiuni. Astfel, dacă nu poți servi pește minim de 3 ori pe saptamna, alege să discuți cu medicul tău și impreuna sa alegeți un supliment cu omega 3 de calitate pe care să îl introduci în rutina ta, seara, înainte de somn.
Concluzie: Consumă pești de dimensiuni mici ca să eviți mercurul. Dacă vei consuma totuși somon, ai grijă la cantități și la frecvență. Maxim 100 grame la o masă (cât palma ta). Enjoy life!