Festivalul Internațional de Teatru „Toma Caragiu” aduce, la Ploieşti, spectacole în sală şi pe stradă. Află detaliile!
În perioada 5 – 9 noiembrie, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești, deschide porțile celei de-a XIV-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Toma Caragiu”. Ediția din acest an are ca temă „Căutare”, o meditație asupra sinelui și a celuilalt, o explorare a sensurilor profunde care ne definesc umanitatea și un îndemn la regăsirea autenticității într-o lume aflată într-o perpetuă transformare.
Festivalul reunește producții ale unor cunoscute instituții de spectacole din țară, Teatrul ACT București, Teatrul „Stela Popescu” București, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, Teatrul „George Ciprian” Buzău, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești și va prilejui întâlnirea cu creațiile unor artiști, regizori, actori, scenografi, a căror sensibilitate și viziune au fost aplaudate de spectatori și recunoscute de specialiștii în domeniu.
În completarea programului teatral, publicul va putea participa la evenimente conexe, de la spectacole lectură, expoziții și lansări de carte, la workshop-uri tematice și impresionante performance-uri stradale, prezentate de companii din Spania, Egipt și România. Reprezentațiile vor avea loc în sala Teatrului „Toma Caragiu”, sala Teatrului de Animație Imaginario, dar și în zona pietonală din proximitatea Teatrului „Toma Caragiu”.
Organizat de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, festivalul se va deschide miercuri, 5 noiembrie, cu spectacolul „...Escu”, o coproducție a Teatrului „Stela Popescu” București și a Teatrului Național „Satiricus” Chișinău, în regia lui Alexandru Grecu și Cristian Sofron. Alegerea nu a fost întâmplătoare: comedia clasică a lui Tudor Mușatescu, cu ironia ei fină și umorul său lucid, va da tonul unei ediții care interoghează, prin forme variate, raportul omului contemporan cu puterea, vanitatea și societatea.
A doua zi, 6 noiembrie, publicul se va întâlni cu spectacolul „Despre tandrețe”, o producție a Teatrului „George Ciprian” Buzău, în regia lui Vlad Trifas. O meditație scenică delicată asupra fragilității umane, montarea completează perfect tema festivalului: căutarea de sine prin empatie, apropiere, sensibilitate și iubire.
În Festival se vor succeda spectacole deja cunoscute în lumea iubitorilor de teatru, spectacole premiate și cu semnătură regizorală puternică. Vineri, 7 noiembrie, „Don Quijote”, producție a Teatrului ACT București, în regia lui Alexandru Dabija, o reinterpretare profundă a mitului visătorului care refuză conformismul lumii.
„Dragoste”, după povestiri de A. P. Cehov, se va juca sâmbătă, 8 noiembrie , ora 15.00, sala Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești; o producție Unteatru și Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea, un spectacol cu și despre „oameni iubire”.
Ediția se va încheia duminică seară, 9 noiembrie, cu spectacolul „Gaițele”, în regia lui Cristi Juncu, o producție a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești.Comedia lui Alexandru Kirițescu va confirma vitalitatea textelor clasice atunci când ele întâlnesc creatorii și artiștii potriviți.
Unul dintre elementele definitorii ale ediției din 2025 va fi deschiderea spațiului urban, către publicul care trăiește teatrul nu doar în sala de spectacol, ci și în aer liber.
Compania egipteană International Show Parade aduce la Ploiești energia hipnotică a dansului sufit prin spectacolele „Tannoura Dance”, prezentate în 7, 8 și 9 noiembrie, atât pe pietonala „Toma Caragiu”, cât și în Parcul Nichita Stănescu. Cu mișcări ample, rochii circulare și o intensitate aproape ritualică, dansatorii egipteni vor transforma mișcarea în meditație vizuală, oferind publicului sau experiență unică, la granită dintre artă și spiritualitate. Tannoura se bazează pe abilitatea dansatorilor de a se învârti continuu până când intră în transă. Vârtejul simbolizează cercul vieții, iar dansatorii își folosesc corpurile pentru a transcende lumea fizică.
De asemenea, formația spaniolă Kalimba Batucada va însufleți orașul în festival cu ritmul și exuberanța ritmurilor sale, printr-o serie de reprezentații energice și colorate, desfășurate între 7 și 9 noiembrie. Inspirat din tradiția vibrantă a percuțiilor braziliene, Batucada este un stil muzical plin de forță și dinamism, născut pe străzile carnavalurilor din Rio de Janeiro. Sunetul tobelor, dansul și interacțiunea cu trecătorii vor oferi un contrapunct viu spectacolelor de interior, transformând orașul într-o scenă deschisă.
Programul complet al evenimentului poate fi consultat pe site-ul Teatrului, www.teatruploiesti.ro, secțiunile Program spectacole și Festival TC, precum și pe pagina de Facebook a Teatrului „Toma Caragiu” și a Festivalului de Teatru Toma Caragiu.
Tot în această săptămână, cei mici vor porni într-o călătorie fascinantă în lumea cărților, urmărind un spectacol plin de candoare și tandrețe.
DOMNUL NOSTOC ȘI CABANA CĂRȚILOR – duminică, 9 noiembrie, orele 10.30 și 12.00, sala Teatrului de Animație Imaginario
Aventurieri și exploratori neobosiți, domnul Nostoc și domnișoara Filomene au adus cu ei, dintr-o călătorie pe planeta SaturLună, câțiva sâmburi fermecați, mulțumită cărora locuitorii din Orașul Surprizelor vor avea ocazia să descopere magia și frumusețea cărților. Dar armonia este amenințată de apariția excentricului domn „Zice-da”, convins că lumea întreagă nu este decât un registru uriaș în care fiecare carte trebuie clasificată. Vor reuși domnul Nostoc și domnișoara Filomene să salveze Cărțoteca și să redea lumii bucuria lecturii? Răspunsul îl veți afla urmărind un spectacol plin dedicat copiilor, părinților și tuturor celor care nu au încetat să creadă în puterea poveștilor.
Biletele se găsesc la Agenția de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, telefon 0244.522.774 sau online, accesând secțiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.








