Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Mini-vacanţă în Veliko Târnovo, oraşul ţarilor bulgari. Ce am văzut într-o destinaţie mai accesibilă decât Valea Prahovei!

27 octombrie 2022
Share:
img-20221005-174514-jpg-1666889015.jpg

Dacă v-aţi săturat de stat cu orele pe DN1 în drum spre Valea Prahovei, o alternativă frumoasă şi mai ieftină este oraşul bulgăresc Veliko Târnovo. Faţă de Ploieşti, Veliko este situat la 258 de km, distanţă pe care am parcurs-o în patru ore, dintre care una doar pentru a traversa Bucureştiul. Am plecat într-o zi de miercuri şi vă recomandăm să faceţi la fel dacă puteţi pentru a evita aglomeraţia de peste tot. Am avut noroc şi nu am stat la coadă la vama Giurgiu-Ruse şi nici nu ştim când a trecut timpul admirând natura gătită de toamnă în cele mai frumoase culori.

Am plătit pentru traversarea podului 15 lei şi am mai dat 62 de lei taxa de drum, pe care am plătit-o on-line înainte. Am mai dat 210 euro pe cazarea pe trei nopţi într-un hotel de 3 stele cu mic dejun situat foarte aproape de obiectivele turistice.

Ce e de văzut în Veliko Târnovo!

Înainte să mergem la Veliko Târnovo căutasem atracţiile pe internet. În plus, mai mulţi prieteni fuseseră deja şi ne povestiseră şi ei cât de frumos este. Unii spuneau că este un fel de Sighişoara de la noi, alţii că ar fi mai degrabă ca Sinaia. În realitate nu au avut dreptate nici unii, nici alţii. Veliko Târnovo nu are nimic din farmecul oraşului Sinaia aşa cum arată acum şi nu ar putea fi comparat niciodată cu cea mai veche cetate medievală încă locuită din Sud Estul Europei care este Sighişoara. Totuşi are un farmec aparte de orăşel vechi amestecat cu nou în stil comunist, peisaje spectaculoase şi fortificaţii medievale pe dealuri.

Aflat la poalele munţilor Balcani, pe dealurile Ţaraveţ, Trapeziţa, Sveta Gora şi Momina Krepost, Veliko Târnovo este traversat de râul Iantra care îi sporeşte farmecul. Văzut de sus, arată cu adevărat ca „o mare de case” aşa cum i se mai spune. Clădirile sunt risipite peste tot, pe culmea dealului sau pe marginea apei, străpungând cu acoperişurile lor cărămizii, verdeaţa care abundă. Zone cu priveliste am găsit peste tot: la restaurante sau mergând pe stradă,  dar panorama cea mai frumoasă ni s-a deschis din turnul cetăţii de pe Ţaraveţ, de acolo de unde porneşte istoria oraşului.

Zidurile pe care le vedem azi sunt de pe timpul celui de-al doilea ţarat bulgar (1186-1396) care îşi fixează capitala aici, la Târnovgrad. „Cel mai frumos dintre toate oraşele Hemului” avea două cetăţi pe dealurile Trapeziţa şi Ţaraveţ. Astăzi putem admira fortificaţiile medievale care se întind pe mulţi kilometri, poarta de intrare în Ţaraveţ, turnuri de observaţie, rămăşiţe ale vechilor palate şi biserici din dinastia Asăneştilor, pe timpul cărora Târnovgradul se dezvoltă spectaculos din toate punctele de vedere. Pe vremea aceea, oraşul avea o populaţie de 20.000 de oameni, comparabilă cu multe capitale europene.

Am dat doar 10 leva de persoană să vedem cetatea Ţaraveţ, restaurată şi declarată rezervaţie arhitecturală-muzeală şi încă 2 leva pentru a urca în turnul care se vede de departe. Sâmbătă seară, dealul se umple de lumini şi muzică într-un spectacol uimitor, dar cum noi am plecat sâmbătă dimineaţă nu am mai văzut şi asta. De fiecare dată lăsăm intenţionat lucruri de văzut şi pentru o revenire şi aşa am făcut şi acum când am preferat să ne dedicăm o zi naturii în apropierea oraşului şi am lăsat mai multe obiective nevăzute.

Zidurile fortificate se întind pe o suprafaţă de peste 100.000 mp incluzând turnuri de observaţie din loc în loc. Recomandăm să vizitaţi Ţaraveţ dimineaţa, chiar dacă veniţi într-o zi de lucru şi nu în weekend pentru că mereu sunt grupuri de turişti la intrare. Noi am ajuns la ora 10 şi după o oră deja ne întâlneam cu grupuri de elevi şi alţi turişti prin curţi.

Am vizitat prima dată Catedrala Patriarhală „Sfânta Înalţare a Domnului”, clădirea cea mai înaltă de pe deal şi am rămas impresionaţi pentru că nicăieri în călătoriile noastre nu am mai văzut ceva asemănător. Biserica aceasta „altfel” a fost restaurată în 1981, fiind pictată de Teofan Sokerov cu fresce moderniste care înfăţişează istoria Bulgariei medievale. În altar stă o frescă distinctă care pare a fi un vitraliu reprezentând-o pe Fecioara Maria cu Pruncul Iisus. Personajele de pe pereţi par că se contopesc în tonuri de gri, această lipsă de comatică fiind spartă pe alocuri de câte un detaliu decupaj, colorat. Candelabrele austere dau o tentă aurie locului, iar soarele galben din cupola, deşi mică, echilibrează sumbrul de peste tot. Aşa cum era de aşteptat, interiorul acestei biserici naşte discuţii aprinse, frescele fiind contestate de cei care nu văd altfel o biserică ortodoxă decât în binecunoscutul stil bizantin sau grecesc.

După ce am urcat cu liftul şi în turn şi ne-am bucurat de priveliştea de jur împrejur, am coborât pentru a ne plimba printre ruinele a ceea ce cândva fuseseră palate regale, biserici, case. De câte ori ajung în astfel de locuri îmi dau seama şi mai bine că paşii îmi urmează căile unor oameni care au trăit cu sute, mii şi chiar milioane de ani în urmă şi mă minunez şi mă bucur că sunt. Mă gândesc la visurile lor, la cum erau îmbrăcaţi, că au admirat florile acestea galbene de care mă bucur şi eu acum sau că vântul le-a mângâiat faţa aşa cum o face acum cu mine.

Coborând în oraş pe străduţele vechi am admirat casele cu două etaje, cu balcoane în stil otoman, de lemn, pline de flori şi iederă de pe străzile Gurko, Kraibrezhna, Nicola Picolo sau Stefan Stambolov. Câteva case de pe la sfârşitul anilor 1700 şi unele de pe la începutul lui 1800 au fost restaurate şi arată foarte bine, în timp ce altele, care erau monumente istorice au fost lăsate în paragină. Nu ştiu cum e legea în Bulgaria, dar în România multe astfel de imobile au fost lăsate să pice pentru că noii proprietari le cumpăraseră doar pentru teren cu gând că vor face ceva acolo din care să scoată mulţi bani. Şi pe aici se practică, semn că printre clădirile vechi se ridica din loc în loc câte un mic hotel nou. Pe strada Stambolov am admirat magazinele manufacturierilor.

Tot pe aici am luat şi masa în fiecare seară la restaurantele cu vedere spre fantoma hotelului comunist Veliko Târnovo si podul spre monumentul Asăneştilor. De mâncat recomandăm restaurantele de pe partea dreapta cum coborâţi de la cetate spre oraş pentru mâncarea bună şi privelistea deosebită. Shtastliveca, Eggo, Etno sunt câteva dintre locaţiile care ne-au atras atenţia. La primul am luat un prânz delicios, iar la celelalte am luat nişte cine foarte bune. Nu fiţi miraţi dacă veţi descoperi meniuri în limba română, pentru că românii sunt turiştii străini cei mai mulţi din Veliko. Mai mult de 200 de lei pentru două persoane nu am dat pe niciun prânz. De fapt 170 de lei a fost cel mai scump, care a cuprins fel de bază cu vită sau porc, cu vin, suc, apă şi desert. La restaurantul hotelului învecinat cu al nostru am luat o cină cu supă, fel de bază şi apă cu 90 de lei amândoi. Mâncarea este foarte bună, indiferent ce alegeţi, de la preparatele tradiţionale, până la cele internaţionale, iar preţurile sunt cam ca pe la noi în oraş, nu la Sinaia. 30-40 de lei friptură de porc sau pui, 25 de lei salate, 10-15 lei supă, 70 de lei-vită etc.

O zi pe lângă Veliko Târnovo în natură

Cum vă spuneam, ne-am lăsat multe obiective de vizitat şi pentru data viitoare şi am plecat spre parcul natural Krushuna, o frumuseţe situată  cam la o oră şi ceva de Veliko Târnovo. Am fost mai întâi să vedem peştera Devetashka, dar vă recomandăm să mergeţi pe drumul spre parc penrtu a vă deplasa la peşteră, pentru că noi am găsit drum foarte prost o bucată bună din traseu, cu gropi uriaşe care sunt astupate când şi când. După modelul balcanic, pentru că satele prin care am trecut nu prea sunt locuite, nici autorităţile nu prea se înghesuie să asfalteze, chiar dacă pe acolo sunt trasee ce duc spre obiective turistice.

Peştera Devetashka este un monument al naturii unic. Aici au fost găsite dovezi de locuire din urmă cu 70.000 de ani înainte de Christos din paleoliticul mijlociu. Acum este locuită în tot timpul anului de peste 35.000 de lilieci din 15 specii, toate protejate de lege. Nu am deranjat liliecii care stau în nişte galerii adânci, în străfundul dealului, ci doar ne-am bucurat de sălile enorme, sparte în 7 locuri şi de efectul pe care îl făceau acele ferestre uriaşe spre cer. Intrarea în peşteră costă 3 leva. Nu ne-am mai întâlnit decât la plecare cu alţi turişti, aşa că ne-am bucurat singuri de acea minunăţie, de râul ale cărui ape îşi trimitea răcoarea până la noi si de fâlfâit de aripi de poumbei care îşi au cuibul in pereţii peşterii şi în crăpăturile tavanului.  În 1927, aici a fost descoperit un mormânt din neolitic. In interior avea un vas de pământ decorat cu un simbol al soarelui, o svastică. Este descoperirea cea mai veche, pentru că multe alte vestigii au fost găsite aici, pe parcursul locuirii mileniale a peşterii. În 2012, in pestera au fost turnate scene din filmul Expendables 2, iar bubuiturile folosite au speriat liliecii. Nu e prima dată când oamenii moderni au interferat cu natura. Guvernul comunist bulgar a vrut la un moment dat să transforme peştera în adăpost pentru combustibil. Încă se mai văd urmele lăsate, intrarea în peşteră a fost tăiată pătrat să poată încăpea acolo autovehicule de mare tonaj.

În drum spre Parcul Krushuna ne-am oprit să mâncăm la terasa de la parcare. Nimic pretenţios, doar să ne ţină de foame. Mi-am împărţit pieptul de pui nu prea bine făcut cu o gaşcă de pisici după care, am pornit spre cascade. Am dat 7 leva de persoană pentru a intra în parc şi pentru parcare. Aici sunt locuri de joacă pentru copii, un hotel cu restaurant şi chiar şi o piscină în aer liber. Urmând aleea străjuită de bănci am ajuns în punctul în care drumul se bifurca în două trasee. Cel roşu pe care l-am urmat noi şi cel albastru, ceva mai greu. Ştiam că traseul roşu se parcurge în 30 de minute, dar timpul e dat pesemne cu tot cu opriri, minunări şi fotografii, pentru că altfel s-ar ajunge în maxim 15-20 de minute. Noi, însă, ne-am oprit să ne bucurăm de fiecare şuvoi de apă în soare, de muşchi verde îmbăiat în apă rece şi raze pitite, de verde şi de frumos. Pe drumul acesta se urcă prea puţin, dar e bine să fiţi încălţaţi pentru teren accidentat. Noi am avut noroc să nu fi plouat înainte şi pământul era uscat, ceea ce ne-a ajutat mult în deplasare. După ce am văzut rând pe rând mai multe cascade, am ajuns la ultima, o minunţie de pe tărâmul zânelor. La câte filme fantasy am văzut, mai că mă aşteptam ca după perdeaua de apă să iasă o micuţă cu aripi transparente, aşa de frumos era acolo. Cascada asta, ca de altfel tot parcul, este de o frumuseţe pe care nu o poate capta camera foto şi pe care trebuie să o trăieşti şi să o simţi. Cu atât mai mult cu cât este atât de aproape de noi. Ne-am întors pe un drum lin, prin pădure, practic o alee a parcului. Ne-a fost teamă să nu ne prindă seara în pădure, având în vedere că în octombrie se întunecă mai devreme, şi nu am pornit şi pe traseul albastru, ceva mai lung, dar ma auzit că la fel de frumos. Pe aici sunt două peşteri, alte cascade şi se ajunge în final la Cascada Misterioasă.

Vizitaţi satul tradiţional Arbanasi!

Ne-am întors 77 de km la Veliko Târnovo după o zi petrecută în natură, iar a doua zi, sâmbătă dimineaţă, înainte să ţinem drumul spre Ploieşti, ne-am abătut 3 km spre Arbanasi, un sat pitoresc situat pe un deal mai sus de Veliko, de unde se vede tot oraşul. Satul este format din case tradiţionale din secolele XVII-XVIII, construite din piatră şi înconjurate cu ziduri înalte. Am vizitat una dintre casele vechi deschise ca muzeu şi ne-am minunat de cât de bogaţi erau aceşti negustori care străbăteau Europa şi chiar Asia cu tot felul de mărfuri. Casa Constanţailev are cameră de oaspeţi, cameră pentru servitori, depozite, grajd, iar interioarele demonstrează că a fost locuită de o familie mare şi înstărită.

Într-una dintre case a locuit chiar şi domnitorul român Constantin Brâncoveanu, după cum am aflat citind în română de pe afişul pus pe un zid. 

Ulterior am aflat că domnitorul moldovean Vasile Lupu s-ar fi născut aici. De altfel, în judeţul Bacău există satul Arbănaşi care are aceeaşi origine etimologică. Arbanasi este de fapt numele dat de turci albanezilor, deşi în satul bulgar comunitatea era multietnică, aici locuind liniştiţi bulgari, albanezi, turci, greci. Majoritatea locuitorilor erau ortodocşi şi până în 1878 limba oficială a fost greacă. Interesant este faptul că şi casele mai noi au păstrat arhitectura zonei, iar acoperişurile imită pe cele vechi, inclusiv la culoarea ţiglei. Ne-am plimbat pe străduţe, am băut un suc la o terasă din centru şi ne-am promis că vom reveni pentru a sta măcar o noapte în acest paradis verde, cu grădini frumoase şi parc uriaş.

Concluzionând, pentru a vedea pe îndelete tot ce are zona de oferit v-ar trebui două zile pline pentru Veliko Târnovo, una pentru parcul Krushuna cu peştera Devethaska şi încă una pentru Arbanasi. În zonă, însă sunt multe alte frumuseţi care merită vizitate şi pe care ne-am propus să le vedem altădată