Ploiești: 11 persoane au fost trimise în judecată în dosarul White Tower. Printre inculpați sunt funcționari din primărie și de la cadastru

Funcționari din Primăria Ploiesti și de la Oficiul de Cadastru Prahova, dar și dezvoltării imobiliari, notarii publici, proiectantul și dirigintele de șantier au fost trimiși în judecată în dosarul fraudei imobiliare de la Withe Tower.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a transmis un comunicat de presă în care anunță că 11 persoane au fost trimise în judecată în stare de libertate pentru infracțiuni ca înșelăciune, fals intelectual și uz de fals.
"La data de 30.06.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: L.M.D., L.M., T.G.R., B.L., N.R.M., P.V.M., P.A.M., S.F., B.N., T.N.R. și S.G sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
1. înșelăciune calificată în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 2561 CP privind faptele care au produs consecințe deosebit de grave;
2. fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. 1 C.pen.;
3. uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C.pen.
În fapt,s-a reținut că, în perioada 26.06.2020 – 19.01.2023, dezvoltatorii imobiliari - inc. L.M.D., în calitate de reprezentant de drept al PFA L.M.D. și inc. L.M, în calitate de reprezentant în fapt al PFA L.M.D., prin folosirea de manopere dolosive, respectiv de documente falsificate încheiate cu sprijinul inculpatilor:
- inc. T.G.R. și inc. T.M., notari publici, care, cu ocazia încheierii promisiunilor și contractelor de vânzare-cumpărare între inc. L.M.D. și L.M. și persoanele vătămate, au menționat în cuprinsul documentelor autentificate de către aceștia date despre care aveau cunoștință că sunt false;
- inc. B.L. și inc. N.R.M., funcționari în cadrul Primăriei Mun. Ploiești, care au întocmit, semnat și avizat certificatul de atestare a edificării parțiale a construcției, în cuprinsul căruia au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului;
- inc. P.A.M. și inc. S.F., funcționari în cadrul OCPI Prahova, care au avizat documentația cadastrală depusă de inc. L.M.D. și inc. L.M., fiind astfel intabulat în Cartea Funciară un imobil cu toate că inculpații știau că documentația depusă atesta împrejurări necorespunzătoare adevărului;
- inc. P.V.M - în calitate de executant de lucrare, inc. B.N.- în calitate de proiectant de specialitate, inc. T.N.R. - în calitate de responsabil tehnic cu execuția și inc. S.G - în calitate de diriginte șantier, care, prin semnarea și ștampilarea procesului-verbal de recepție și a procesului-verbal de recepție parțială, au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului.
În mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în vederea obținerii unor foloase materiale injuste, au indus și au menținut în eroare un număr de 8 persoane vătămate cu privire la achiziționarea unor apartamente de la etajul 9 al unui bloc din Mun. Ploiești, atât cu prilejul încheierii cât și cu prilejul executării unor promisiuni de vânzare-cumpărare și a unor contracte de vânzarecumpărare de imobile apartamente, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, respectiv împrejurarea că etajul 9 al imobilului situat în mun. Ploiești a fost edificat cu respectarea autorizațiilor de construire. A fost astfel creată o pagubă în patrimoniul persoanelor vătămate de 704.735 euro.
In realitate imobilul nu respectă autorizațiile de construire în sensul că:
- blocul era prevăzut în toate autorizațiile și documentațiile tehnice aferente cu un număr de 270 apartamente, dar, în realitate, avea edificate un număr de 300 apartamente;
- etajul numărul 9 era autorizat ca spațiu tehnic, dar, în realitate, avea o altă destinație și compartimentare decât cea autorizată, respectiv erau amenajate un număr de 30 apartamente în locul celor 2 spații tehnice;
- înălțimea autorizată a etajelor nr. 8 și 9 era de 3,44 m, respectiv 1,8 m, dar, în realitate, planșeul din beton armat peste etajul 8 al construcției a fost coborât de la cota 3,44 la cota 2,54-2,58, iar înălțimea liberă a etajului 9 a fost înălțată de la cota de 1,8 m la cota de 2,54-2,58, nefiind în concordanță cu documentația tehnică.
În urma unui control de specialitate efectuat de către Primăria Ploiești în cursul lunii martie 2023 s-a dispus demolarea etajului 9 și aducerea construcției la stadiul la care a fost inițial autorizată.
Soluția a fost menținută de către instanța de judecată, existând în acest moment hotărâre judecătorească definitiva și irevocabilă în același sens.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale. Trimiterea rechizitoriului la instanța de judecată nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în comunicatul de presă.