Cum ne calmăm anxietatea generată de război: " Fă pace cu tine pentru că e treaba ta doar ce poţi controla!"-video interviu cu educatorul parental Loredana Mocescu

Chiar dacă în România nu este în război, conflictul din Ucraina este atât de aproape şi prin refugiaţii care caută protecţie la noi, încât sentimentul că nu suntem în siguranţă ne încearcă pe toţi. Ca în fiecare criză, fiecare individ se raportează diferit. Unii se implică în a ajuta, alţii sunt blocaţi, în vreme ce o altă categorie se focusează în continuare pe propria viaţă alegând să se detaşeze. Niciunul dintre comportamente nu este anormal, susţine Loredana Mocescu, psihoterapeut şi educator parental din Ploieşti. Indiferent cum ne-ar atinge, războiul, ca şi pandemia ne ajută să ne maturizăm personal şi să decoperim în noi modalităţi de a face faţă.

https://youtu.be/DyJGTFGdjUk

„Este nevoie să trăim dificilul, greul, ca să ne maturizăm, ca indivizi şi ca specie. Inconştientul nostru are nevoie de această sperietură ca să crească, să se maturizeze. Unii acţionează pentru că în situaţia în care s-ar opri ar începe să simtă, iar alţii simt letargia şi sentimentul de „ce mai contează, de ce să mai facem ceva că tot vine bomba?”. Ambele sunt extreme, dar dacă sistemul nostru nervos le-a activat, asta e. Ce putem face este să ne oprim puţin din alergatul ăsta anxios şi să simţim ce e de simţit în corp, nu în minte. Iar dacă sunt blocat să mă gândesc: „Ok, poate aveam nevoie de o pauză! O pauză în care să mă gândesc la ce vreau eu”. E clar că mă voi gândi la ce e mai rău. Dar e dovedit ştiinţific că frica la care ne gândim e mult mai mare ca intensitate decât frica pe care o trăim în momentul în care chiar ar veni o bombă”, explică Loredana Mocescu.

 Este minunat fiecare gest pe care l-au făcut românii care au ajutat şi ajută refugiaţi, dar psihoterapeutul atrage atenţia că este un moment bun ca şi aceştia să se oprească puţin şi să-şi dea seama ce corespondent în interiorul lor are această nevoie din exterior.

„Ajutorul acesta are legătură cu faptul că dacă lor li s-ar întâmpla ceva le-ar plăcea să fie ajutaţi. Şi atunci oferă ceea ce ar avea ei nevoie. Dacă simte nevoia să ajute mult e clar că asta şi-ar dori să primească în situaţii de criză. Ne-am putea pune şi întrebarea: „Oare îmi este mie greu să cer ajutor şi îmi e mai uşor să-l ofer? Şi uite acum, când a venit această oportunitate mare de a ajuta, dă asta sens vieţii mele?” Poate că ar trebui să mă uit la nişte aspecte ale vieţii mele în care am nevoie de ajutor, dar nu îl cer. Evident că nimeni nu se gândeşte aşa, ci doar face acţiunea pentru a amorţi emoţia. Creierul nostru are trei moduri: Luptă! Fugi! Îngheaţă! Ajută este o acţiune de luptă: sunt aici, lupt şi eu alături de voi! Dar de multe ori şi fugi şi îngheaţă ajută!

Indiferent de situaţie ar trebui să ne punem clar întrebarea: „Este în controlul meu? Pot eu să merg undeva şi să fac pace în lume? Nu!” Este bine să fii îngrijorat, că activezi mecanismele de apărare, dar dacă situaţia nu e în controlul tău înseamnă că tensiunea pe care o ai în interior este pentru că îţi imaginez că asta ar sta în puterea ta să o rezolvi. Cum nu e aşa şi nu e responsabilitatea noastră, ar trebui să avem încredere în cei responsabili să facă pace că o vor face. Fă pace cu tine, pentru că ce ţine de controlul tău e treaba ta, iar ce nu ţine de controlul tău nu e treaba ta şi lasă-i pe alţii să se ocupe de asta”, spune psihoteraputul.

foto ilustrativa: Pixabay