Cicloturism pe urmele lui Brâncoveanu. Evenimente sportive care dezvăluie România rurală

În loc să stea la grătare sau pe plajă la soare, 90 de bicicliști, majoritatea din București, au pedalat ieri, de Sfânta Maria, 65 de km, pe traseul Bolintin Vale – Găiseni - Vânătorii Mici – Corbii Mari – Potlogi- Florești. O astfel de manifestare se numeşte cicloturism şi are din ce în ce mai mulţi adepţi în România.
Este al cincilea eveniment cicloturistic cu plecare din Bolintin Vale organizat în ultimii trei ani, care îmbină sportul şi cultura în cel mai plăcut mod. Participanții au vizitat obiective istorice și culturale giurgiuvene și dâmbovițene din apropierea Bucureștiului, precum colecția etnografică din Vânătorii Mici, biserica din Corbii Mari, ferma turistica La Tzara, Conacul Florești și, mai ales, Palatul Brancovenesc din Potlogi.
“Am incheiat cu succes inca un tur din seria celor organizate in zona de sud a României. Cicloturiștii participanti au descoperit, multi dintre ei in premiera, obiective culturale și istorice importante din zonă și au facut-o in cel mai placut mod posibil, pe bicicleta, prin miscare aproape de natura si de satul romanesc. Prin astfel de evenimente ne dorim sa contribuim la dezvoltarea comunităților locale si să promovăm destinații inedite pentru petrecerea timpului liber intr-un mod activ, aproape de capitala. Acum trei ani, nimeni nu ştia de această zonă şi de frumuseţile ei. Nu e o zonă turistică, dar de trei ani noi am adus 600 de biciclişti în cinci tururi. De atunci, mulţi dintre ei au revenit singuri, pe bicicletă sau cu maşina”, a spus Mircea Crisbășanu, organizatorul turului din partea Asociației ROI și a Outhentic Cycling Romania.
Mircea face în mai multe zone ale ţării astfel de trasee, binecunoscute fiind cele de la Urlaţi-Dealu Mare. În afară de mişcare, de fiecare dată, el le oferă cicloturiştilor cele mai importante obiective de vizitat, crame, ateliere meşteşugăreşti, conace, palate, biserici sau mânăstiri pentru ca pauzele de pedalat să fie şi mai plăcute. Şi de data asta, în schimbul celor 30 de lei cât a costat taxa de înscriere, cicliştii au primit tot felul de surprize.
"Asociaţia Meşteşuguri Argeşene a oferit fiecărui participant săculeţi cu motive tradiţionale şi de la o fermă din apropiere am luat sandvişurile. În rest au fost tricouri, şepcuţe, bilete de tombolă. toată lumea a fost încântată de traseu şi de eveniment, cu totul", a declarat Mircea.
Turiştii sunt şi din cei obişnuiţi cu astfel de ieşiri, dar şi dintre cei care abia acum au descoperit această aventură. “Am mai participat si la ediţia de anul trecut a turului si de atunci am tot facut ture cu bicicleta. Inainte de asta nu ma mai urcasem pe bicicleta timp de 33 ani. Mi-a placut foarte mult si imi doresc sa revin”, ne-a spus Victor, unul dintre participanti
„Multumim organizatorilor pentru o tura minunata in aceasta zi de mare sarbatoare. Ne-au intampinat gazde ospitaliere, locuri incarcate de istorie, oameni frumosi si prietenosi. Multumim tuturor si asteptam si alte ture la fel de frumoase!” sunt impresiile Mihaelei, una dintre cicloturistele participante.
Evenimentul „Bucura-te de cicloturism, pe urmele lui Brancoveanu!” este organizat de către Outhentic Cycling Romania și Asociația ROI, cu susținerea OMV Petrom. Turul este parte a unui proiect de dezvoltare comunitară, finanțat de OMV Petrom, menit să susțină și să încurajeze dezvoltarea durabilă a comunităților locale prin cicloturism ca posibilitate de valorificare a resurselor locale: monumente istorice si culturale zone naturale, ospitalitate, tradiții etc. Peste 50 de voluntari, atât angajați OMV Petrom, cât și localnici, au contribuit la buna desfășurare a turului și la succesul evenimentului.
Evenimentul a beneficiat de sprijin deosebit din partea Primăriilor orașului Bolintin Vale și din comunele Gaiseni, Vanatorii Mici, Floresti - Stoenesti, Corbii Mari si Potlogi, Inspectoratele Județene de Poliție Giurgiu si Dambovita Inspectoratul Județean de Jandarmi Giurgiu, CIVITAS, Asociația Adevărații Veloprieteni, Aqua Carpatica, Concept Promo, Ferma Cocoșu' Roșu, Asociația Meșteșuguri Argeșene, Free Rider, Zebra Bike.