Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Veste bună pentru locuitorii din Brazi. Eco Burn SRL, ameninţată cu rezilierea contractului cu parcul industrial

2 decembrie 2020
Share:
Veste bună pentru locuitorii din Brazi. Eco Burn SRL, ameninţată cu rezilierea contractului cu parcul industrial
După ce ani de zile, locuitorii din Brazi au suportat mirosurile greu de închipuit care emanau din incineratorul Eco Burn, iar autorităţile mergeau în controale dese fără să ia măsuri serioase, în sfârşit conducerea Parcului industrial Brazi pe teritoriul căruia se află societatea comercială ar putea lua o decizie care să schimbe total starea lucrurilor. Eco Burn nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractele cu parcul industrial, motiv pentru care preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a solicitat rezilierea contractelor. 
Pe pagina de socializare a instituţiei, apare inclusiv adresa prin care Iulian Dumitrescu solicită rezilierea, dat fiind că  instituţia pe care acesta o conduce este acționar unic la S.C. Brazi Industrial Parc S.A. ”Nu voi permite ca județul Prahova să mai miroasă a cadavre arse și să fie groapa de gunoi a României. Prea mult timp, cei aproape 350.000 de locuitori din Ploiești și zonele învecinate au fost otrăviți, sufocați de gaze provenite din arderea unor deșeuri periculoase, iar instituțiile locale și centrale au stat cu mâinile în sân. Am datoria să dezamorsez această bombă ecologică, acest atentat la sănătatea oamenilor care este poluarea, și fiți siguri că o voi face”, a declarat Iulian Dumitrescu.
Incineratorul administrat de ECO Burn SRL arde  deșeuri periculoase, inclusiv medicale, din 2011, fiind un obiectiv des reclamat de locuitorii din zonă. În urmă cu aproape un an, locaţia a fost vizitată inclusiv de fostul ministru al mediului, Costel Alexe, care a constatat singur că ceea ce reclamă oamenii este cât se poate de real.