Hotărâre de guvern: Află unde vom purta masca în spaţiile deschise, dar aglomerate!

După ce şi-au dat seama că noile restricţii impuse pe plajă nu sunt realiste şi că nu poţi ţine despărţiţi oameni care au venit împreună pe litoral, dar nu poartă acelaşi nume în cartea de identitate, guvernanţii au revenit asupra acestor măsuri şi au scos din listă această precizare. Aseară a apărut o hotărâre care modifică şi completează HG-ul privind prelungirea stării de alertă din 17 iulie.
Astfel, se modifică următoarele:
„Art. 12 – (1) În aplicarea art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență. Spațiile și intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcției de sănătate publică, luând în considerare probabilitatea prezenței concomitente a unui număr mare de persoane în spațiile și în intervalele orare respective, unde se constată dificultăți în asigurarea distanței fizice de protecție sanitară stabilite în condițiile legii.
Proprietarii spaţiilor publice vor afişa solicitarea purtării măştii în locuri vizibile, se mai adaugă în HG.
foto ilustrativa