sâmbătă , 15 iunie 2019
Acasă / National / FSAPR: Criminalul Lepa nu putea fi supravegheat permanent, pentru că acest lucru nu e permis

FSAPR: Criminalul Lepa nu putea fi supravegheat permanent, pentru că acest lucru nu e permis

După ce în această dimineață, ucigașul polițistului din Timiș a fost găsit spânzurat în celula în care se află în arestul Poliției Timiș, Federația Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor din România a transmis un comunicat de presă prin care explică cum a putut fi posibilă această situație.

În primul rând, sindicaliștii susțin că potrivit drepturilor omului, deținuții nu pot fi monitorizați în permanență și în orice caz, sunt ”de 3 ori mai puține sinucideri în penitenciarele românești comparativ cu rata sinuciderilor din România”.

”Câteva considerații pe marginea întrebării zilei referitoare la cum și de ce s-a sinucis deținutul Marcel Lepa, ucigașul polițistului din Timiș:

  1. În penitenciarele din România, rata sinuciderilor este în medie de 3,95 la 10.000 de deţinuţi. Sub cea din Norvegia (30), Franţa (12,4), Belgia (11) ori Portugalia (9,1).
  2. Rata sinuciderilor în penitenciarele românești este de 3 ori mai mică decât în rândul populației României.
  3. De regulă, deținuții care se sinucid ascund această intenție și folosesc pentru sinucidere obiecte de inventar din cameră și dintre cele permise a fi păstrate asupra lor: cearceafuri, pături, fețe de perna, obiecte de îmbrăcăminte, lame de ras ori instrumente tăietoare improvizate.
  4. Personalul penitenciarului supraveghează vizual camerele de deținere, însă anumite spații precum grupul sanitar nu pot fi supravegheate din rațiuni de protecție a intimității, deși sunt verificate de cel puțin 2 ori pe zi.
  5. Supravegherea continuă nu este permisă fiind considerată abuzivă; chiar și în cazul deținuților clasificați ca fiind cu risc de sinucidere, aceasta fiind periodică, deși mult mai frecventă.
  6. Sunt destule situații în care personalul penitenciarului și deținuții intervin cu succes pentru a opri tentative de sinucidere, detenția în comun fiind un avantaj în aceste cazuri.
  7. Cu excepţia motivelor legate strict de pedeapsa în sine ce presupune lipsirea de libertate, tabloul sinuciderilor ce au loc în penitenciare seamănă cu cel al sinuciderilor ce au loc afară.
  8. În literatura de specialitate se consideră că până la 90% dintre cei care se sinucid au o afecţiune psihică, chiar dacă uneori acest act poate fi prima manifestare a acelei afecţiuni.
  9. Toate decesele care au loc într-un penitenciar, indiferent de motivul prezumtiv, sunt verificate de Parchetul de pe raza căruia se află penitenciarul în cauză.”

Verifică şi

Elevii din familii modeste ar putea primi computerele de la stat spre sfârşitul anului

Programul Euro 200 prin care elevii din familii sărmane pot primi calculatoare de la stat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *