miercuri , 23 octombrie 2019
Acasă / National / Medicii de familie vor primi sprijin pentru achiziţionarea de ambulanţe pentru urgenţe

Medicii de familie vor primi sprijin pentru achiziţionarea de ambulanţe pentru urgenţe

Guvernul a adoptat astăzi un Memorandum privind instituirea schemei de ajutor de minimis pentru Programul “O comună – o ambulanţă” şi încadrarea acestei schemei de ajutor de minimis în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român.

Obiectivul acestui program guvernamental este îmbunătăţirea servicilor de sănătate prin asigurarea mijloacelor de acces rapid la aceste servicii pentru cazurile de urgenţă. Concret, se finanţează achiziţionarea de către medicii de familie de ambulanţe pentru urgenţe, dotarea acestora şi acoperirea cheltuielilor de personal şi curente cu acestea, pe cel puţin un an de zile.

Finanţarea se face sub formă de schemă de ajutor de minimis, respectiv granturi, până la maxim 200.000 euro, pentru cheltuielile necesare în vederea asigurării în fiecare localitate, îndeosebi rurală, a cel puţin unei ambulanţe dotate corespunzător.

Schema de ajutor de minimis are caracter multianual şi se derulează până la 31 decembrie 2020, cu posibilitate de prelungire până în anul 2022, în funcţie de validitatea Regulamentului Comisiei Europene în ceea ce priveşte schemele de minimis. Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2019-2022.

Sunt eligibile următoarele categorii de cheltuieli:

– achiziţia de ambulanţe şi dotarea acestora cu echipamentul medical necesar;

– cheltuielile cu carburanţi şi întreţinerea acestora;

– cheltuielile de personal (conducător auto şi personal medical);

– cheltuieli pentru dotarea cabinetelor medicale.

Bugetul estimat pentru întreaga perioadă este de 2,5 miliarde lei, din  care 1 mld. lei în anul 2019, sub formă de credite de angajament.

Pot aplica pentru acest program medicii de familie. Numărul estimat al beneficiarilor este de circa 2800 de medici de familie, respectiv câte un beneficiar pe fiecare comună care nu dispune de ambulanţă.

Măsura privind dotarea localităților cu ambulanțe, în vederea asigurării transportului pacienților în condiții optime la unitățile medicale, este prevăzută în Programul de guvernare 2018-2020.

Notă: Ajutorul de minimis reprezintă o măsură de sprijin acordată unei întreprinderi, indiferent de mărimea acesteia, care nu depăşeşte 200.000 Euro pe o perioadă de trei ani fiscali (100.000 Eur pentru orice întreprindere care activează în sectorul transporturilor). In vederea cumulării, la calculul pragului se are în vedere doar ajutorul acordat în baza Regulamentului de minimis în ultimii doi ani fiscali şi în anul fiscal în curs.

Verifică şi

Fifor a cerut prefecţilor analize privind vulnerabilităţile şi riscurile din judeţe

Nici bine nu a fost “uns” drept ministru interimar al afacerilor interne, că astăzi, prin …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *