Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Video şi foto: Eveniment deosebit la lansarea numărului 10 al revistei Lace Magazine by Loredana Marin

23 septembrie 2023
Share:
lace-10-6-jpg-1695458017.JPG

Revista prahoveană de lifestyle Lace Magazine creată de jurnalistul şi omul de publicitate Loredana Marin a ajuns la numărul 10, motiv de sărbătoare în prezenţa tuturor persoanelor care au avut ceva de împărtăşit în paginile revistei: oameni de afaceri, creatori de conţinut, designeri, arhitecţi, medici, avocaţi, artişti etc, oameni care dezvoltă Prahova prin munca lor din fiecare zi. 

https://youtu.be/xU9Kw9bhP1g

Loredana Marin a creat mai mult decât o revistă de bună calitate, a creat o comunitate formată deocamdată din 300 de persoane şi un şir de evenimente deosebit concepute, dovedind că este un nume important în piaţa de publicitate. 

La numărul 10, după 3 ani de la apariţia revistei, Loredana ne-a dus la Breaza, localitatea în care s-a născut şi a copilărit şi ne-a oferit un moment din "acasă", aşa cum simte ea "acasă", "acasă la Breaza". Într-o atmosferă idilică, livada cu pomi fructiferi de la Zaivan Retreat însufleţită de peisajele celor două pictoriţe gemene Mihaela şi Gabriela Arghirescu, de aranjamentele superbe de la Chic Fleuriste, barul cu cocktailuri de la Eden Dream Garden, prăjiturile delicioase de la Le Bonbon, mâncarea savuroasă de la Eden Garden, Balkanica, Schnitzel Haus Păuleşti, vinul de la Licorna, răcoritoarele oferite de First Dent invitaţii au fost impresionaţi de discursurile din suflet şi concertul susţinut de Nico şi Romeo Zaharia. 

Momentul de onorare a vieţii celebrei pianiste Ioana Maria Lupaşcu, colaboratoare a revistei, decedată recentă a fost unul special. Ioana nu a lipsit nici din această ediţie, pentru că a fost în inimile tuturor, iar acordurile de harpă ale Catincăi Mureşanu pe partitura "Menueto pentru pian" de Constantin Dimitrescu ne-au alinat dorul de zâmbetul ei frumos.

Coperta acestui număr, Șerban Cazan, genialul producător de muzică născut la Breaza, cunoscut cel mai bine de la colaborarile HaHaHa Production cu Smiley și alți numeroși artiști ai momentului, a lipsit motivat, dar a intrat în online din SUA şi s-a bucurat şi el de "acasă". 

Revista se poate comanda în format tipărit prin mail la adresa office@adboutique.ro și electronic accesând www.revistalace.ro

video: Robin Eparu

editare clip: Ciprian Eparu

foto: Marius Petre