Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Bilete de acces la meciurile echipelor de handbal şi baschet senioare ale CS alPHa Prahova

21 ianuarie 2026
Share:
fb-img-1736441618322-jpg-1736441680.jpg

Clubul Sportiv alPHa Prahova, entitate administrată de Consiliul Judeţean Prahova, anunță introducerea biletelor de acces la competițiile sportive organizate pentru echipele de handbal senioare și baschet senioare, măsură care face parte dintr-un proces amplu de recalibrare și profesionalizare a activității clubului. 

După actualizarea cadrului intern de funcționare al clubului şi parcurgerea tuturor etapelor necesare, demersurile au fost validate la nivelul structurilor competente, iar în prezent Consiliul de Administrație al clubului a avizat prețurile biletelor și condițiile de acces, urmând ca în perioada următoare să fie parcurși pașii procedurali finali până la implementarea efectivă a sistemului de bilete.

Introducerea biletelor este necesară pentru asigurarea unui control organizat al accesului în incinta sălii; acoperirea parțială a cheltuielilor de organizare (arbitraj, pază, servicii medicale etc.); creșterea gradului de apartenență a spectatorilor și prevenirea incidentelor şi alinierea la practicile uzuale din competițiile sportive de nivel european.

Veniturile obținute din vânzarea biletelor vor contribui la susținerea activității sportive a clubului, la îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a competițiilor și la dezvoltarea secțiilor sportive pe termen mediu, cu obiectivul de a oferi publicului evenimente sportive organizate la un nivel superior, în care sportul și spectacolul se completează natural.

Structura de tarifare a fost gândită astfel încât să existe bilete accesibile publicului larg, dar și opțiuni VIP, în funcție de zona din sală.

Tarife propuse (în funcție de zona din sală):

Categoria I – Tribune

Tribuna C (VIP) – 55 lei

Tribuna B – 23 lei

Tribuna D – 23 lei

Tribuna F – 17 lei

Tribuna E – 12 lei

Tribuna G – 12 lei

Categoria II – Tribuna A

Zona 1 – 43 lei

Zona 2 – 23 lei

În funcție de amploarea și importanța evenimentului (fază competițională, miză, invitați speciali etc.), prețul poate fi ajustat prin decizie a Consiliului de Administrație.

Accesul spectatorilor în incinta sălii se va face exclusiv pe baza biletelor de intrare, indiferent de valoarea acestora. Pentru categoriile de persoane care beneficiază de gratuitate, se vor emite bilete cu valoare nominală 0 lei, în baza documentelor justificative (legitimație, delegație, invitație sau acreditare).

Gratuități și facilități pentru comunitate

Clubul Sportiv alPHa Prahova își păstrează direcția de implicare comunitară și sprijin pentru copii și tineri, motiv pentru care sunt prevăzute gratuități și facilități pentru anumite categorii de persoane, inclusiv pentru copiii sub 14 ani însoțiți de un adult plătitor, precum și pentru elevi și studenți, prin reducere de 50%.

Clubul Sportiv alPHa Prahova invită publicul să fie alături de echipele sale la meciurile viitoare și să susțină sportul de performanță din județul Prahova, într-un cadru organizat, modern și sigur.