Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Unde ne distrăm în weekendul cu Ziua Copilului în Prahova şi Bucureşti: spectacol aviatic, concerte, bazarul copiilor, ateliere, teatru

29 mai 2025
Share:
fb-img-1747898114848-jpg-1747898151.jpg

Ploaia nu ne părăseşte nici în acest weekend, dar, potrivit meteorologilor, va veni în scurte reprize. Între episoadele de ploaie ne putem bucura de evenimente frumoase organizate de Ziua Copilului atât pentru cei mici, cât şi pentru adulţi. Atât în Prahova, cât şi în împrejurimi sunt pregătite multe evenimente recreative şi culturale în weekendul 30 mai-1 iunie. 

Vineri, de la ora 10.00, la filarmonica din Ploieşti este organizat un concert educativ coral pentru copiii şi tinerii care vor să vadă ce stă în spatele armonizării mai multor voci. "O nouă lecție muzicală dedicată celor mici și celor mari care vor să descopere… instrumentul uman perfect: vocea! Alături de Corul Filarmonicii Ploiești, coordonat de dirijorul Eduard Dinu, copiii vor explora universul fascinant al muzicii corale, vor înțelege rolurile vocilor în ansamblu și se vor bucura de un repertoriu variat, adaptat vârstei și curiozității lor.

Copiii vor învăța prin joc și exemplu despre:
– timbrul vocilor
– armonia corală
– respirație, ritm și dinamică
– cum funcționează un cor și cum comunică dirijorul cu membrii săi"

Tot vineri, de la 19.00, la Casa de cultură a Sindicatelor din Ploieşti puteţi vedea piesa "Burlac la 40 de ani". "O dilemă de zile mari. Când relația cu femeia ideală devine prea frumoasă, prea dulce, prea roz, prea ca... la țară, iar armonia din cuplu tinde să distrugă legătura cu cel mai bun și iresponsabil prieten din câți există, ce alegi? Fiara sau prietenul? Sunteți invitați la rezolvarea unei dileme existențiale în cea mai nouă comedie. Regia Alin Brancu. Cu Livia Taloi, Cristina Diaconescu, Alin Brancu, Jean Lemne"

Sâmbătă şi duminică vom avea teatru, muzică, antrenamente în aer liber, dorințe colorate și bunătăți în Republica de sub Castani de la Ploieşti. La rondul 2 va fi amplasată o scenă unde vor urca artiştii pentru cele mai frumoase reprezentaţii. 

Sâmbătă, 31 mai 
11:00 – Pecetea Fermecată - spectacol Teatrul Imaginario
18:00 – Ferma Animalelor - spectacol Teatrul Imaginario
19:00 – Dyafan - trupă de dans
19:30 – Corul Filarmonicii „Paul Constantinescu”
Animație Stradală - Teatrul Toma Caragiu

Duminică, 1 iunie
10:00 – Aerobic Dance cu Nico - Casa de Cultură
10:30 – Copilăria inundă Bătrânul Bulevard - paradă a Școlii Populare de Artă
11:00 – Fata moșului si fata babei - spectacol Teatrul Imaginario
11:00 – Desene pe asfalt - Casa de Cultură
12:00 – Colorăm Văzduhul cu dorințe - lansare baloane
12:15 – Corul Cantus Mundi
12:45 – Chitara Prahovei - Grup folk Casa de Cultură
13:15 – Familia muzicală Fabis Art School
16:30 – Mari și Mici facem echipă - jocuri de stradă
17:00 – Galaxia COLORICII - concert
18:15 – Cei trei purceluși - spectacol Teatrul Imaginario

Atât sâmbătă , cât şi duminică, de la 10:30 – secțiile CSM de box, fotbal, handbal și baschet se antrenează sub Castani. Totodată, toţi cei prezenţi pot folosi mese de tenis outdoor, porți de fotbal și handbal, fileuri pentru tenis de picior și badminton, coșuri de baschet pregătite.

Citește și: https://prahovaeconomica.eu/ploiesti-copilaria-inunda-batranul-bulevard-in-ritm-de-dans-pe-1-iunie

In perioada 30 mai – 1 iunie 2025, la  Sala Sporturilor „Olimpia” Ploiești este deschis Robotics Summer Fest, organizat de echipa BraveBots și Primăria Ploiești. Aici vor fi -Ateliere hands-on ,  Concursuri STEM ,  Speakeri inspiraționali, Concerte live,  Demonstrații de robotică ,  Tombolă cu premii. Intrarea este liberă. Activitățile sunt gratuite și deschise tuturor celor curioși, indiferent de vârstă.

La Păuleşti suntem aşteptaţi la Sărbătoarea Cireşelor. Vor fi două zile de distracţie cu artişti în vogă care vor concerta sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00. Programul şi artiştii aici. 

Sâmbătă, de la ora 17:00 mergeți la Concertul de Gală „Cunună de Cântec Românesc” realizat de Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale" a Municipiului Ploiești la Sala Europa din Palatul Administrativ. Accesul liber. 

Dacă sunteţi pasionaţi de concursuri de echitaţie, atât sâmbătă, cât şi duminică puteţi merge la Băicoi, la baza sportivă Phoenix Riders, unde se va desfăşura competiția de sărituri peste obstacole Jumping Băicoi Outdoor. 

Duminică, pe 1 iunie, sunt multe evenimente frumoase organizate pentru Ziua Copilului. 

Cel mai aşteptat dintre ele este, cu siguranţă, Bazarul copiilor, un eveniment educativ şi distractiv care va aduna în același loc peste 700 de copii care vor vinde și vor cumpăra la prețuri decente, vor face schimb și vor dona jucării, haine, CD-uri, cărți, accesorii etc. Întâlnirea de la Sala Sporturilor Olimpia se va desfăşura în intervalul orar 10.00-14.00. Detalii aici. 

Duminică, 1 IUNIE, începând cu ora 10:00, continuă seria evenimentelor hipice pe Hipodromul Ploiesti. Vor fi cursele de trap din program, iar copiii sunt aşteptaţi cu surprize de ziua lor, printre care și plimbările gratuite cu calul pe tot parcursul evenimentului hipic. Hipodromul Ploiesti se alătură campaniei naționale de informare împotriva consumului de droguri. În cadrul reuniunii hipice, reprezentanții Crucii Roșii Prahova vor oferi demonstrații de prim-ajutor, în cadrul proiectului „Descoperă puterea din tine”.

Un eveniment în natură este cel de la Moara Domnească, în comuna Râfov, unde cei mici sunt aşteptaţi în cultura de lavandă de acolo, duminică, de la ora 10.30, la două ore de distracţie. 

Duminică, Brâul Muntenesc va avea pe bulevard o repetiţie în aer liber de la 14.00 la 15.30. Veţi putea vedea demonstraţii de dansuri populare Horă, Sârbă, Ciuleandra, Geamparaua, Rața, Sârba Dogarilor, Romanul, Sârba Ofițerească, Brâu pe 8, Hora de la Munte, Popârlanul, Căzăcelul, Oița, Ațica, Iza, Floreasca, Hodoroaga, Ciobănașul, Pârleazul, Clopoțelul, Brașoveanca, Tărășelul, Sitele, Jiana, Ardeleana, Joc aromân, Pamporea, Hangul, Beștepeanca şi chiar să vă prindeţi în horă cu dansatorii. 

Duminică, în intervalul 14.00-16.00, mergeţi cu cei mici la Serviciul de Ambulanţă Prahova, la sediul din Soseaua Vestului, nr. 24,  unde se desfăşoară Ziua Porţilor Deschise. 

"Împreuna vom descoperi echipamentele aflate în maşinile de urgenţă, putem să şi experimentăm cu ele, vor vedea manevre de prim ajutor. Și pentru ca o inima sanatoasa iubeste mai mult, Catena - Farmacia inimii ne va fi alaturi cu surprize colorate si minunate pentru micii vizitatori".  Evenimentul este plin de voie bună, dans, muzică şi sport. Detalii aici. 

Polițiștii, pompierii și jandarmii se unesc pentru a aduce bucurie în inimile celor mici și organizează, DUMINICĂ, 1 IUNIE 2025,  în intervalul orar 10.00-14.00, pe Bulevardul Independenței, un eveniment dedicat lor. Micuții vor vedea:  exerciții demonstrative cu câini de serviciu; posibilitatea de a urca în autospecialele MAI; ateliere de prezentare a tehnicii și echipamentelor din dotare; desene pe asfalt și alte surprize.

De 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Aeroclubul României te invită la Ploiești Airshow 2025. Începând cu ora 17.00, cerul de deasupra aerodromului Strejnic se va umple de acrobații spectaculoase, zboruri in formație strânsă, evoluții solo și parașute care mai de care mai colorate. Nu vor lipsi Șoimii României, formația The Pelicans, parașutiștii de la Blue Wings, alături de multe alte evoluții ale piloților de la Aeroclubul Teritorial "Gheorghe Bănciulescu" Ploiesti.

Ziua Copilului se sărbătoreşte şi pe Domeniul Cantacuzino de la Floreşti. Programul zilei:

10:00 - 11:30 Joacă în voie
11:30 - 12:30 Ateliere de creație
13:00 - 14:00 Activități de grup, jocurile copilăriei
14:30 - 15:30 Teatru în valiză Tropotici
16:00 - 17:00 Spectacol de magie
17:30 - 18:30 Teatru – Dl Goe si Bubico
19:00 - 19:30 Moment muzical la chitară

Dacă mergeţi la Sinaia, de vineri până duminică inclusiv, pe bulevardul Carol I este organizat Târgul Happy Market. Totodată, de 1 Iunie, copiii sunt invitați la teatru. La Casinoul din Sinaia va fi un spectacol de teatru plin de magie și voie bună! Accesul în sală se face în limita locurilor disponibile, CU PRIORITATE PENTRU COPII. Intrarea este liberă, în baza înregistrării pe link-ul : https://forms.gle/nRUkEgTnq5gaqMR9A

Şi la Bucureşti sunt multe evenimente frumoase. 

Pentru iubitorii cărţilor, la Romexpo este Salonul internaţional de Carte Bookfest, deschis până pe 1 iunie la ora 20.00. Tot la Romexpo, este deschis şi FestKids unde veţi găsi ateliere educative, concerte, jocuri şi multe altele. 

A treia ediție a celui mai mare festival al florilor din România, West Side Flower Fest, are loc în perioada 30 mai – 1 iunie, în Parcul și pe o parte din Bulevardul Drumul Taberei din Sectorul 6. Timp de trei zile, Parcul Drumul Taberei și Bd. Drumul Taberei se transformă într-o grădină de poveste. Una plină de culoare, parfum, dar și gust, unde se vor reuni expozanți din domeniul floral, artiști florali și locuitori ai Sectorului 6 și ai Bucureștiului.

Festivalul Micul de Aur se desfăşoară la Verde Stop Arena pe 30 mai -1 iunie. Pe lângă delicioşii mititei, sau concursul CEL MAI BUN MIC, în cadrul căruia   sunt invitate toate restaurantele din festival, care vor fi jurizate de personalități relevante din domeniul culinar, se va organiza și ediția a 2-a a Campionatului de Table. Detalii 

Pe 30 mai – 1 iunie, este organizat şi festivalul Femei pe Mătăsari-în care strada Mătăsari se va umple de voie bună, mâncăruri delicioase, băuturi pe gustul tuturor, ateliere pentru copii şi adulţi, standuri cu fineţuri şi multe altele. 

foto arhiva