Unde ne distrăm în weekendul 10-12 octombrie în Prahova şi Bucureşti: festival de folk, târguri, competiţii, excursii pe dealuri, spectacole

Vremea va fi frumoasă în weekend în Prahova şi împrejurimi, aşa că nu staţi în case şi mergeţi să vă relaxaţi la evenimentele pe care vi le propunem. După atâta ploaie ar fi şi păcat să nu ieşiţi să vă bucuraţi de soare şi voie bună. În weekendul 10-12 octombrie, aveţi de ales între spectacole de teatru şi de balet, concerte, târguri de sezon, lansări de carte, competiţii sportive, plimbări în natură etc.
La Ploieşti, weekendul acesta este în primul rând despre muzica folk. Pe 10 şi 11 octombrie la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti se va desfăşura Festivalul Castanilor – “In memoriam Gabi Dobre” (ediția a XXVI-a). Festivalul național de tradiție, dedicat muzicii folk, ce promovează tinerii artiști și păstrează vie memoria jurnalistului Gabi Dobre, se va desfășura în perioada 10-11 octombrie 2025, la Teatrul “Toma Caragiu” Ploiești. Organizatori ai festivalului sunt Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești.
Programul evenimentului:
Vineri, 10 octombrie 2025
Ora 17:00 - 19:00 - Concurs Național de Interpretare a Muzicii Folk
Ora 19:00 - 19:30 - Pauză
Ora 19:30 - Recitaluri: Marius Glonț & Grup Folk Chitara Prahovei, Magda Puskas, Baba Novak şi Mircea Vintilă
Sâmbătă - 11 octombrie 2025
Ora 18:30 - Gala Laureaților
Ora 19:30 - Recitaluri: Luigi Popescu, Claudia Serdan & Jimi El Laco, TVA şi Țapinarii
Duminică, 12 octombrie, de la 10.30 şi 12.00 la Teatrul Imaginario puteţi vedea piesa "Amintiri din copilărie". "Teatrul „George Ciprian” din Buzau aduce pe scena o reinterpretare plina de farmec a povestilor lui Ion Creanga, prin spectacolul „Amintiri din copilarie”, regizat de Ionut Octavian Ghinea. Trei povestiri indragite – „La scaldat”, „La cirese” si „Pupaza din tei” – prind viata intr-un decor traditional si o atmosfera de poveste! Intr-un gest cu totul special, rolul lui Nica este jucat de Vladimir Pantis, un copil de aceeasi varsta ca personajul, iar alaturi de el, pe scena urca chiar mama sa, Anda Pantis, in rolul Smarandei".
Vineri de la 19.30, la Teatrul Naţiei din Ploieşti puteţi merge la concertul lui Mihail. "La final de 2024, MIHAIL a lansat "Dincolo De Noi", single ce a intrat în playlist-urile radio-urilor (top 10 Mediaforest), ajungând pe locul 2 în Top Shazam Romania și strângând câteva milioane de streams online".
Vineri, de la ora 22.00, la Club Touche din Băicoi va fi concert cu Vasile Şeicaru. Verificaţi disponibilitatea locurilor.
Vineri de la ora 17.30, la Librăria Elstar din Câmpina va fi o lansare de carte. Serată culturală Elstar va găzdui un dialog al scriitorului și jurnalistului cultural Gelu Diaconu cu Codruț Constantinescu și Jovi Ene, despre cartea „Viața mea în 1984”, apărută la Editura Litera, Colecția Pantazi, în anul 2024.
Sâmbătă de la 10.30, ia-ţi bicicleta şi cheful de distracţie cu tine şi colindă dealurile. "Vom pedala relaxat prin zona Gura Vadului–Tohani, pe un traseu de aproximativ 20 km printre vii, sate pitorești și culorile spectaculoase ale toamnei. Drumul nostru va include și popasuri la câteva crame dragi nouă, unde vom vom gusta aromele autentice ale locului". Detalii aici. Duminică de la 13.00, un alt eveniment asemănător se întâmplă la Măgurele.
Sâmbătă de la ora 11.00 la 19.00, la Biblioteca "Nicolae Iorga" din Ploieşti se va desfăşura Târgul Family Friendly BluJoy. "Târgul BluJoy nu este doar un târg, ci o experiență de familie. Este locul unde părinții și copiii petrec timp împreună, descoperă creații românești autentice și se bucură de activități gândite pentru toate vârstele", spun organizatorii. Mai multe detalii vezi aici.
Sâmbătă de la ora 17.00, la Nox Lounge va avea loc lansarea de carte a Ginei Denisa Matei- „TÂLC – povești terapeutice despre viață, traumă și transformări”. Seara se va încheia cu o degustare de vinuri excepționale de la CRAMA DE PIATRĂ – albe, roze și roșii –, care vor încânta papilele gustative și vor completa atmosfera.
Sâmbătă, de la 17.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti se desfăşoară spectacolul muzical Şoriceii Bucătari. "Mickey și Minnie știu cât de important este micul dejun pentru a avea energie întreaga zi, așa că au pregătit pentru cei mici un spectacol muzical inedit. Alături de cele mai îndrăgite personaje, veți învăța retete delicioase, transmise prin cântec, dans și veselie".
Sâmbătă, de la 20.30, la Wokul Magic în Ploieşti va fi spectacolul de stand-up comedy cu Dănuţ Petre şi Fulvio Balboni.
Sambată, în Ploiești la Irish Pub, de la ora 22.00, începe concertul El Nino şi Samurai.
Duminică, începând cu ora 10:00, continuă seria evenimentelor hipice pe Hipodromul Ploiesti cu o nouă reuniune hipică –PREMIUL AGRICULTURII ȘI PREMIUL JOCKEY CLUB ROMÂN. Programul va cuprinde curse de trap și galop, iar micii spectatori sunt așteptati pentru a se bucura de plimbările gratuite cu calul.
Duminică de la ora 19:00, la Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti, sunteţi aşteptaţi la un spectacol magic de balet, într-o lume a grației, pasiunii și rafinamentului alături de prestigioasa companie European Classical Ballet, care aduce în fața publicului român capodopera absolută a baletului clasic – Lacul Lebedelor, de Piotr Ilici Ceaikovski. În cadrul unui turneu național spectaculos, artiști de excepție vor da viață uneia dintre cele mai îndrăgite povești de dragoste din repertoriul internațional, îmbinând tehnica impecabilă cu emoția profundă a dansului clasic.
Duminică de la 19.30, la Teatrul Naţiei este concertul Adei Milea şi a lui Bobo Burlăcianu.
Şi la Bucureşti sunt multe evenimente frumoase afară, dar şi în interior.
E ultimul weekend în care Calea Victoriei este pietonală, adică ultimul weekend de StrăziDeschise. Finalul sezonului este spectaculos: spotlight_arcub – Festivalul Luminii-orașul se aprinde, clădirile prind glas, iar pașii noștri se amestecă printre umbre, culori și muzică. "Ediția din acest an are tema „Simbioză / Symbiosis” și propune o schimbare de perspectivă: de la competiție la colaborare, de la rezultate imediate la procese vii. Sub curatoriatul scenografului Adrian Damian, cunoscut pentru instalațiile sale multimedia și pentru integrarea tehnologiei în arta contemporană, Spotlight 2025 devine un laborator interactiv unde artiști, comunități și branduri își unesc energiile pentru a genera noi forme de expresie".
Asociația Urban Events organizează din 10 până în 12 octombrie 2025, în curtea Muzeului Național al Țăranului Roman, între orele 10.00 – 18.00, Târgul lui Brumărel . Accesul se face prin strada Monetăriei nr. 3 și intrarea este liberă. Producători, meșteri, artiști și colecționari din toate zonele țării vă așteaptă cu roade bune de toamnă, cu obiecte fel de fel, confecționate manual, dar și cu obiecte de colecție.
În perioada 10-12 octombrie, mergeţi pe strada Mătăsari pentru evenimentul dedicat domnilor, dar nu numai lor. "Bărbaţi pe Mătăsari" transformă strada într-un festival urban al talentului și pasiunii – muzică live, ateliere, artă și povești care dau viață toamnei.
Pe 11 şi 12 octombrie sunteţi aşteptaţi în Grādina Muzeului Antipa la Pumpkin Fair, sā sārbātoriţi cu organizatorii toamna si al sāu vestitor - dovleacul. "Printre dovleci si tārtācute, printre baloti de paie si plācinte, vā asteptām sā vā bucurati de un sfârsit de sāptāmânā tomnatic cu miros de scortisoarā si dovleac copt". Haideţi la sculptat dovleci şi la preparat plăcintă cu dovleac.
Pe 11 şi 12 puteţi merge şi la Bazaar pe Victoriei la un târg hand made.
Sâmbătă de la ora 15.00 puteţi merge într-un tur istoric ghidat în Cartierul Armenesc. Detalii aici.