Unde ne distrăm în acest weekend în Prahova şi împrejurimi: târgul mierii, concerte, petreceri şi teatru

Sfârşit de săptămână plin în evenimente frumoase, culturale şi recreative atât în Prahova, cât şi în împrejurimi. Sunt anunţate târguri, spectacole, petreceri şi concerte.
Vineri, 16 februarie, de la ora 19.00, la Eden Dream Garden, este concert trupa Zoom. De la ora 22.00 începe Retro Valentine Party.
Vineri, de la ora 20.00, la Irish Pub Ploieşti sunteţi aşteptaţi la stand-up comedy cu Sergiu Mirică, Ioana Luiza, Dragoș Mitran și Virgil Ciulin.
Vineri de la ora 19.00, la Casa Sindicatelor din Ploieşti începe spectacolul lui Doru Octavian Dumitru. Tot vineri, de la ora 21.00, la Rock Cafe Ploieşti este concert Gili Barbu acustic.
Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti vă aşteaptă la două piese de teatru în acest weekend. la Piesa de sâmbătă nu mai sunt bilete, dar puteţi să meregţi la comedia de duminică. VRĂJITORUL DIN OZ are loc duminică, 18 februarie, orele 10:30 și 12:00, sala Teatrului de Animație Imaginario. O poveste despre curaj și prietenie a cărei protagonistă este Dorothy, o fetiță din Kansas purtată de o tornadă într-un tărâm fermecat, cea care, alături de Sperietoarea de Ciori, Omul de Tinichea și Leul cel Laș, porneste în căutarea misteriosului Vrăjitor din Oz, despre care află că ar putea să o trimită înapoi acasă. Fiecare personaj are propriile dorințe și visuri, iar prietenia care se leagă între ei va fi esențială pentru a depăși obstacolele întâmpinate.
SORRY, CHARLIE! se joacă duminică, 18 februarie, ora 18:30, sala Teatrului „Toma Caragiu” . Charlie, un angajat obișnuit, dornic să se bucure de o viață mai bună, pune la cale un plan îndrăzneț: să sustragă un diamant prețios din casa șefului său cel mare, profitând de plecarea acestuia în vacanță. Soția i se alătură, convinsă de perspectiva unei vieți lipsite de griji financiare. Însă planul inițial este deturnat atunci când un alt cuplu, având același scop, își face apariția, iar Charlie se vede nevoit să improvizeze și să joace rolul proprietarului, jonglând cu minciuni și subterfugii pentru a-și ascunde adevăratele intenții.
Sâmbătă, de la ora 19.00 la 21.00, la Casa Sindicatelor din Ploieşti se joacă piesa Iubire dublu distilată. "Într-o gară uitată de lume, în care timpul pare că stă în loc, patru personaje sunt nevoite să petreacă, împreună, o noapte: casiera insolentă și curioasă, bețivul fără parte, dar cu carte, actorul grăbit spre succes și doamna psiholog, al cărei discurs poate fi înțeles doar cu dicționarul în față. Aparent, nu au în comun decât dorința nejustificată de a se agasa unul pe celălat. Dar pe măsură ce orele trec, destinele lor se schimbă radical, iar lucrurile iau o întorsătură așa cum ne place nouă".
La Câmpina, la Casa Tineretului, în perioada 16-18 februarie, se desfăşoară Târgul Mierii. Detalii aici.
La Bucureşti sunt multe evenimente frumoase, de la târguri, la concerte, piese de teatru, expoziţii şi alte evenimente.
În perioada 15-18 februarie, la Romexpo se desfăşoară Târgul de Turism al României ediţia de primăvară 2024. Evenimentul aduce în prim plan oferte accesibile la destinații din întreaga lume, promovează diversitatea turistică a țării noastre și intermediază întâlniri de business între antreprenori și reprezentanți ai domeniului turistic, într-un cadru profesionist de networking.
Sâmbătă şi duminică, de la ora 11 la 21, puteţi merge la Târgul Urban al Creatorilor Români în Piaţa Romană nr.2, Urban Hub.
Pe 18 februarie e o nouă ediţie a unui eveniment inedit în România, Speed Dating în Luna Iubirii. Mai multe detalii aici.
În Hala Laminor s-a deschis în urmă cu două zile Laminor Love Wonderland, un loc al iubirii cu târg de hand made şi căsătorii de probe care vă aşteaptă pe 18 februarie de la ora 20.00 cu un concert Horia Brenciu şi orchestra. Vă veți bucura și de DJ Iorga și MC Ana Moga. Intrarea este GRATUITĂ!
Sâmbătă, de la ora 12.00, la Palatul Bragadiru sunteţi aşteptaţi la tururi istorice: Undeva în 1905 - Descoperă Palatul Bragadiru: Tururi Ghidate și Artă Contemporană Orele de începere a tururilor: 12:00, 13:00, 14:00, 16:00, 17:00, 18:00, 19:00, 20:00. Vei explora spațiu istoric și vei învăța despre evenimentele și personajele care au definit istoria acestui loc de poveste. În timpul tururilor, vei avea privilegiul de a admira o colecție privată de artă contemporană românească, găzduită cu grijă în incinta palatului. Fiecare lucrare spune o poveste și reflectă bogăția creativității locale.
Vineri, de la ora 21.30, la Hard rock Cafe cântă Mircea Baniciu. Sâmbătă, la Berăria H, de la ora 18.30 este concert Mandinga.
Concertele, piesele de teatru şi spectacolele sunt foarte multe şi în acest weekend. Pe zileşinopti.ro, veţi găsi programul complet al tuturor teatrelor din capitală.