Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești vrea" turul 2 înapoi". Decizia a fost atacată

Persoane care își doresc reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale anulate în decembrie 2024 au depus peste 100 de cereri de anulare a deciziei Curții Constituționale la instanțe din toată țara, dar doar la Ploiesti a fost admisă o astfel de cerere.
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti a decis, joi, anularea și suspendarea deciziei Curții Constituționale (CCR) de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a depus deja recurs la decizie, care va fi judecat de Înalta Curte de Justiție și Casație.
Între timp, încă de aseară, Biroul Electoral Central a decis că alegerile de pe 4 mai se vor ține, iar activitatea birourilor electorale locale va continua.
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat inspecția judiciară care să verifice dacă judecătorul Alexandru Vasile este pasibil de o abatere disciplinară.
Te-ar putea interesa si:
Administratie
Nanu îi cere demisia lui Ganea: " Sub conducerea dumneavoastră, ADI Deșeuri Prahova a ajuns într-o stare deplorabilă!"

Administratie
Consilierii PSD Ploieşti solicită montarea de relantisoare pe Bulevardul Independenţei pentru a opri "liniuţele"

Politic
PNL Prahova o susţine, duminică, pe Elena Lasconi şi îndeamnă prahovenii "să aleagă Vestul"
