Un bărbat din Buşteni s-a răsturnat cu maşina pe DN1 azi-noapte. Era foarte beat!

Poliţiştii prahoveni de la rutieră au avut două zile de weekend pline de cazuri de şoferi depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv. Toţi aceşti conducători auto s-au ales cu dosare penale, permisul suspendat, plus amenzi şi puncte de penalizare. Unii dintre aceştia, aveau valori impresionante de alcool în aerul expirat ceea ce înseamnă dublu în sânge. În contextul temperaturilor ridicate, alcoolul este şi mai periculos pentru sănătate.
Noaptea trecută, în jurul orei 04:45, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1, în orașul Comarnic s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 32 de ani din orașul Bușteni, în timp ce se deplasa pe direcția Ploiești către Brașov ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, răsturnându-se cu autoturismul pe partea carosabilă. Având în vedere faptul că bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În urma evenimentului rutier, bărbatul nu a suferit vătămări corporale. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
În dimineața zilei de ieri, în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Boldești Scăeni, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza comunei Lipănești au oprit, pentru control, pe DJ 217 un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 65 de ani, domiciliat în orașul Breaza. Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 6 august a.c., în jurul orei 11:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier în zona sensului giratoriu Strejnicu au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un bărbat în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Târgșoru Vechi. Având în vedere comportamentul conducătorului auto, acesta a fost supus testării cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Din fericire, acesta a fost depistat de polițiști înainte de a produce un eveniment rutier.
Ulterior, în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza comunei Bănești au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Scorțeni. Având în vedere comportamentul suspect al conducătorului auto, acesta a fost supus testării cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice. Și în această cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Seara trecută, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Blejoi, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza comunei Păulești au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comună, despre care existau informații că ar conduce sub influența băuturilor alcoolice. Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 7 august, în jurul orei 00:15, polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Puchenii Mari, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza comunei Bucov au oprit, pentru control, pe DJ 101 D un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, domiciliat în comună. Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii rutieri prahoveni sunt în permanență pe drumurile publice din județ pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale si care prin acțiunile lor pun în pericol siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic.
info IJP Prahova
foto arhiva