Restricție parțială de trafic pe Drumul Național 1, între km 99+150 m - 99+050 m, pe banda nr.1 a sensului de mers Brașov – Ploiești.
O alunecare de teren s-au reactivat în afara localității Cornu, iar polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier împreună cu reprezentanți ai Secției de Drumuri Naționale Ploiești – District Câmpina, au efectuat verificări la fața locului.
În urma acestora, s-a constatat că alunecarea de teren s-a produs la partea de terasament a părții carosabile, pe sectorul de drum cuprins între km 99+150 m - 99+050 m, pe banda nr.1 a sensului de mers Brașov – Ploiești.
Pentru protejarea drumului public și pentru prevenirea oricărui pericol pentru participanții la trafic, traficul rutier a fost restricționat pe banda nr.1 a sensului de mers Brașov – Ploiești, cuprins între km 99+150 m - 99+050 m, măsura fiind semnalizată corespunzător.
Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudență în zonă, să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile polițiștilor rutieri.
Foto arhiva








