Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Ploieştiul ar putea rămâne fără căldură câteva zile, în cel mai rău scenariu. Ce a spus primarul despre asta!

31 octombrie 2024
Share:
312501729-428583809446470-5825496216356318386-n-jpg-1666885353.jpg

În prima sa conferinţă în calitatea de primar al Ploieştiului Mihai Poliţeanu a explicat încă o dată că este imperios necesar ca noii aleşi locali să ia în calcul ajustarea subvenţiei la gigacalorie, care va rămâne în continuare cea mai mică din ţară, dar va fi una realistă. Edilul şef a explicat că în acest moment ne aflăm în faţa unor riscuri majore create mai ales pe zona de termoficare.

Primăria Ploieşti are datorii către Termo Ploieşti în valoare de 78 de milioane de lei. Mai mult, primăria are o datorie şi de 140 de milioane de lei pe procedura de arbitraj către Veolia. 

"Mai avem şi subvenţia nerealistă pentru gigacalorie 112 milioane de lei. Asta înseamnă un total de 330 de milioane de lei, bani pe care nu îi avem. Vorbim de jumătate din bugetul Ploieştiului. Societatea care se ocupa cu termoficarea in Timisoara a intrat în insolvenţă la datorii de 70 de milioane de lei. Prioritatea de maximă urgenţă este să asigurăm finanţarea gazelor naturale pentru a avea căldură în iarna aceasta, şi deja de foarte multe săptămâni am o colaborare activă cu preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, cu directorul Termo ploieşti şi Exim Bank. Azi vom avea o discuţie care va tranşa ce măsuri vor fi luate. Ajustarea subvenţiei nu se poate face aşa, pe loc, consiliul local nu e funcţional acum. E o miză majoră să încercăm să găsim o soluţie cu partenerii bancari să dea drumul la procedurile de creditare pentru a şti că avem de la 1 noiembrie gazele. Asta este, însă, foarte, foarte dificil. Eximbank nu şi-a primit banii pe care trebuia să-i primească până la sfârşitul lunii mai. Termenul s-a dus până pe 16 decembrie. În plus, banca nu are încredere în primărie şi vrea să intre direct în contul Termo ce ar da. Asta înseamnă ajustarea subvenţiei. Dar nu putem acţiona rapid. Momentul de ajustarea a subvenţiei a fost pierdut cu bună ştiinţă şi cu rea intenţie în urmă cu câteva săptămâni. (n.a. atunci cand fostul consiliu local a votat subventia la gigacalorie neschimbata, asa cum a propus Andrei Volosevici)", a explicat Mihai Poliţeanu. 

Citeste si:https://prahovaeconomica.eu/video-politeanu-primaria-ploiesti-va-avea-la-finalul-acestui-an-datorii-neplatite-de-40-de-milioane-de-euro

O problemă există şi din partea furnizorului de gaze care, potrivit legii, dacă a apucat să furnizeze din noiembrie trebuie să o facă până în aprilie 2025. 

"Furnizorul ne-a spus că nu poate sponsoriza Termo şi Primăria Ploieşti. Deci va dura mai mult, pentru că repet, creditul îl putem lua abia după 16 decembrie. După întâlnirea de azi vom şti încotro o luăm. Cred că şansele să rămânem în iarna asta fără căldură sunt zero, dar va fi un critic de câteva zile. Sper, chiar cu costuri suplimentare, să găsim înţelegere şi să vedem în săptămânile care urmează, chiar cu subvenţia actuală şi apoi să ajustăm subvenţia. Adică să nu intrăm în panică şi să nu ajungem ca mâine să constituim comisiile, să facem o sedinţă extraordinară. Asta e bătălia pe care o duc împreună cu preşedintele CJ să nu existe sincopă, nici măcar de câteva zile. Riscul acesta ar fi, de câteva zile. Dar asta înseamnă practic convocarea rapidă a consiliului local si responsabilitate din partea partidelor politice. E adevărat că este campanie electorală, dar când ajungi în situaţia în care ori nu ai căldură ori trebuie să ajustezi subvenţia, cred că pentru toată lumea responsabilă răspunsul este foarte simplu", a adăugat primarul. 

Vă reamintim că în luna septembrie, Poliţeanu a explicat că subvenţia actuală votată de consilierii locali nu poate fi susţinută de buget şi a solicitat ca aceasta să crească de la 221 de lei, la 235 de lei pe gigacalorie.