Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Încep lucrările! Ce străzi vor fi modernizate şi ce presupune proiectul străpungerii dintre Gara de Sud-Gara de Vest în Ploieşti.

16 octombrie 2025
Share:
Timp de aşteptare de 4 luni pentru prahovenii care vor permis auto

Primarul Ploieştiului a semnat, ieri, contractul de execuţie pentru străpungerea dintre Gara de Sud şi Gara de Vest.  Valoarea contractului, finanțat în cea mai mare parte din fonduri europene, este de 102.700.753,28 lei cu TVA. La eveniment a fost invitat şi Adrian Dobre, primarul pe mandatul căruia a fost realizată documentaţia pentru acest proiect şi care a obţinut finanţarea europeană. 

Firma câștigătoare a licitației pentru execuția lucrării este Hidro Salt B 92, care va începe lucrările îndată după constituirea garanţiei. De la începerea şantierului, execuţia ar trebui să se facă pe parcursul a 18 luni. 

Lungimea totală a străzilor supuse modernizării, ce fac legătura dintre Gara de Sud şi Gara de Vest, este de 2.830 metri. Traseul pornește de la de la Piața 1 Decembrie 1918 și strada Depoului până la Gara de Vest și se intersectează cu Rudului, Macazului, Sondelor, Bobâlna, Domnișori, cu ieșire în Libertății. Potrivit proiectului, traseul va fi încadrat de spații de siguranță, pentru bicicliști şi trotuare, iar pista de biciclete va avea o lungime de 5366 metri. 

La intersecția dintre strada Depoului și strada Rudului va exista un loc special de parcare şi preluare a bicicletelor cu 20 de locuri. Prin proiect este prevazută amenajarea de spații verzi: i) arbori platanus x hybrid (platan) - 204 bucati și spații verzi înierbate - 9.022 mp. 

Vor exista şi 8 stații de autobuz/troleibuz dotate cu mobilier urban, iar iluminatul exterior va fi asigurat cu surse LED atât pentru căile de circulaţie auto, cât şi pentru căile de circulaţie pietonală. În fiecare stație de așteptare călatori se vor monta camere exterioare de luat vederi cu infraroșu. Totodată, se va crea o reţea de contact pentru mijlocul de transport în comun de tip troleibuz. 

Vor fi realiza branșamente și racorduri rețele edilitare unde nu există, precum și devieri, refaceri, protejări rețele edilitare.

Contractul pentru proiectare a fost semnat în 2013, după care, timp de 3 ani nu s-a mai făcut nimic în legătură cu acest proiect. În perioada 2016-2019 a fost elaborată documentația și proiectul a fost depus pentru finanțare europeană, care a fost aprobată în 2020 cu termen limită de implementare în 2023. Dar în 2023 finanțarea este pierdută, la fel și în cazul altor proiecte cu valoare totală de 88 de milioane de euro. Un an mai târziu, proiectul este fazat, adică se aprobă din nou finanțarea  şi se acceptă eșalonarea proiectului cu termen limită 31 decembrie 2025, dar în continuare nu se întâmplă nimic. 

"Timp de 11 luni, din noiembrie 2024, colegii din Primărie au făcut o cursă contra-cronometru pentru rezolvarea problemelor proiectului, actualizarea documentației, elaborarea caietului de sarcini, declanșarea și derularea licitației, evaluarea tehnică și financiară a multiplelor oferte și pentru depășirea contestației la CNSC. Am ajuns la momentul semnării contractului de execuție, ceea ce ne permite și execuția și eliberarea de termenul limită și de mecanismul de fazare (prin trecere formală din POR în PRSM în următoarele săptămâni).

De la startul proiectului până astăzi au trecut 12 ani din care s-a lucrat efectiv doar 4.  3 în mandatul domnului Dobre și 1 an în acest mandat. Alți 8 ani au fost pierduți prin bătălii politice, lipsă de voință politică sau lipsă de viziune de dezvoltare. Timp în care orașul s-a degradat și am pierdut competiția cu alte municipii. Acum recuperăm timpul pierdut. Odată cu acest proiect se deschide calea și către execuția refacerii piețelor din fața celor două gări și către lansarea licitației pentru reabilitarea centrului Ploieștiului", a precizat primarul Mihai Poliţeanu. 

foto arhiva cu caracter ilustrativ