Patru oraşe şi o comună din Prahova au primit bani de la Ministerul Dezvoltării pentru proiecte importante

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 126.028.313,71 de lei pentru 264 de obiective realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - a anunțat ministrul Cseke Attila.
Pentru Componenta C10 – Fondul local, au fost decontate 119.922.536,34 de lei pentru 242 de obiective care urmăresc elaborarea și actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, precum și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.
De asemenea, prin Componenta C15 – Educație, s-au alocat 6.105.777,37 de lei pentru construcția a 22 de creșe noi.
Şi în Prahova, cinci localităţi au primit bani conform facturilor transmise către minister, toate având în derulare lucrări pe componenta 10. Pentru Componenta C10 – Fondul local- proiectele urmăresc elaborarea și actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, precum și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.
Astfel, Valea Doftanei a primit suma de 64.121 de lei. Oraşului Băicoi i-au fost decontate 3 facturi în valoare de: 179.928 lei, 96.627 lei şi 163.268 lei.
Oraşul Plopeni a primit bani pe două facturi: 408.875 lei si 215.665 lei, Breaza a primit 1.216.417 lei, iar Comarnic 887.090 lei.
foto arhiva