Lista sălilor şi terenurilor de sport care vor fi modernizate sau amenajate în 2026, în Ploieşti
Mai multe baze sportive din Ploieşti vor fi modernizate anul acesta. Anunţul a fost făcut de primarul Mihai Poliţeanu, care a explicat că e vorba despre infrastructură sportivă care aparţine unor şcoli şi licee din oraş.
Astfel, a fost obţinută autorizaţia pentru lucrările care urmează să înceapă la bază sportivă la Liceul Tehnologic ,,Lazăr Edeleanu’’ . vor fi modernizate 2 terenuri de baschet, handbal, minifotbal, zone verzi și spații de relaxare.
În cazul bazei sportive de la Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga’’ care are terenuri pentru sport multiple (fotbal, handbal, baschet/volei), alei, spații verzi, dotări moderne, a fost aprobată documentaţia de avizare a lucrărilor de investiţii (DALI), iar după aprobarea bugetului se va proceda la achiziția lucrărilor, inclusiv proiectare.
Sală de sport la Școala Gimnazială ,,Sf. Vineri’’ presupune o construcție nouă. Lucrările au fost începute de către Școala Gimnazială ,,Sf. Vineri’’ și au fost realizate în procent de 30%, după care Municipiul Ploiești a preluat și demarat procedurile aferente pentru continuarea lucrărilor. Statusul actual al lucrărilor este la 35%.
Construcirea sălii de sport la Liceul Tehnologic ,,Toma Socolescu’’ se va face pe o finanțare derulată cu fonduri nerambursabile (POR) și din bugetul local. În perioada următoare se va demara procedura de achiziție a lucrărilor și dotărilor aferente.
Modernizarea terenului de sport la Școala Gimnazială ,,H. M. Berthelot’’ va presupune anumite lucrări de reabilitare . După aprobarea bugetului pentru anul 2026, se va achiziționa Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru modernizarea terenului de sport.
Pentru terenul de sport de la Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu” a fost depusă cerere de finanțare prin POR, a fost admisă la finanțare, dar până la această dată ADR Sud Muntenia nu a încheiat contractul de finanțare.
Primăria Ploieşti a achiziţionat sală pentru box de pe strada Mihai Eminescu, la solicitarea maestrului Titi Tudor și grupului consilierilor PSD.
Proiectul Pumptrack & Skatepark din Parcul Municipal Ploiești Vest se finalizează în cursul acestei luni proiectul tehnic şi urmează licitația pentru execuție.
Pentru terenul de fotbal din Parcul Municipal Ploiești Vest care se va face în parteneriat cu Federația Română de Fotbal (FRF) a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local pentru preluarea, de către Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești a terenurilor. CSM și FRF lucrează la definitivarea parteneriatului.
foto cu caracter ilustrativ







