În perioada 15 – 17 mai 2020, adică între cele două stări, cea de urgenţă şi cea de alertă, programul mijloacelor de transport în comun din municipiul Ploiești se va modifica după cum urmează:
15 mai 2020: - se completează programul de transport din perioada stării de urgență, în intervalul 11:00 – 14:00, cu frecvențele aferente intervalului 9:00 - 11:00; - traseele 4, 4b, 7, 32, 39b, 444 si 445 vor circula după programul normal, specific unei zile lucrătoare.
16 - 17 mai 2020 - se completează programul de transport din perioada stării de urgență, în intervalul 11:00 – 14:00, cu frecvențele aferente intervalului 9:00 - 11:00; - traseele 4b, 7, 32, 39b, 104, 444 și 445 vor circula după programul normal, specific zilelor de sâmbătă și duminică.
Orarul traseelor va fi afișat la capetele de linie, acolo unde există spațiu de afișare, și poate fi consultat, pentru fiecare traseu în parte, pe www.ratph.ro.
comunicat TCE Ploieşti
Te-ar putea interesa si:
Administratie
Terenul de sport al Liceului "Lazăr Edeleanu" din Ploieşti va fi modernizat şi deschis publicului în afara orelor de curs

Administratie
Pe ce străzi din Ploiești vor fi montate noile containere pentru colectare selectivă a deșeurilor

Administratie
Ploieşti: Investiţii vandalizate înainte de a fi date în folosinţă. Primarul solicită sprijin civic!

Administratie
Ce lucrări edilitare se fac săptămâna aceasta în Ploieşti. Vezi lista străzilor cu şantiere!

Administratie
În Ploiești a început montarea insulelor pentru colectarea selectivă a deșeurilor

Social
Traseul 40 barat care face legătura Ploieşti-Parcul Bucov va fi suspendat în curând

Administratie
Poliţeanu: Costurile cu încălzirea în Ploieşti se vor reduce peste un an şi jumătate
