Festivalul Vieţii de la Homorâciu-trei zile de bucurie în natură, mâncare şi muzică de calitate

De vineri până duminică, în perioada 25-27 august, la Homorâciu, în Prahova, toţi iubitorii de viaţă simplă şi bună sunt aşteptaţi la Festivalul Vieţii-la Fermă, un concept aflat la a treia ediţie, organizat de "o mâna de prieteni inimoși ce-și doresc să fie mesagerii bucuriei printre cei cu suflet bun".
Astfel, într-o livadă de 7 ha cu gutui, pruni, dar şi mesteceni, stejari şi brazi, în Homoraciu, la Ferma Vieții, se desfăşoară un eveniment în care muzica de calitate se împleteşte cu viaţa la ţară în aer curat, mâncare bună şi distracţie cât cuprinde. În plus, la această ediţie va fi adus şi un balon cu aer cald pentru toţi cei care vor să experimenteze asta.
"Vor fi artiști de seamă, mâncăruri cărora nu le vom putea rezista, libertate și relaxare, distracție și voie bună, timp prețios petrecut împreună. Pe scenă vedem și anul acesta, ca și în anii anteriori, și rock și folk și muzică tradițională, dar și muzică ușoară, pentru că este un festival al diversității culturale și pentru că vrem să promovăm cultura sub felurite forme, abordând mai multe genuri. Vor cânta Theo Rose, Raluca Diaconu, Plăieştii, Ducu Bertzi, Ţapinarii, Gheorghe Ghiorghiu şi mulţi alţii. Serile festivalului se vor întinde până în noapte datorită generozitații invitaților de pe scena! Copiilor li se vor pregăti activități de zi special gândite , care vor combina mișcarea cu experiențele de învațare: vor fi animatori , artizani si un loc de joacă permanent pus la dispoziție pentru a-i ține antrenați!"
Spectatorii pot veni cu rulote și corturile pe care le pot aşeza în spaţiul special amenajat în livadă, fără să plătească pentru campare, şi unde şi animalele de companie au acces, dar se poate să rămâneţi peste noapte şi în pensiunile din jur.
500 de bilete au fost puse în vânzare. Copiii până în vârsta de 7 ani au gratuitate.
Mai multe detalii găsiţi Aici.
foto arhiva Festivalul Vieţii