"Curajul nu se poate atinge dacă nu e mai întâi frica!" Interviu video cu psihologul Loredana Mocescu despre cum scăpăm de frici

Fricile de tot felul sunt emoţii negative care, în general, ne opresc din evoluţie, din dezvoltarea personală. De la fricile cotidiene legate de relaţiile interumane de genul: mi-e teamă cu nu sunt plăcut la serviciu, că nu sunt autoritar, că voi fi înţeles greşit, că mă voi face de râs etc. până la fricile paralizante care se transformă în fobii, toate aceste emoţii au în comun sentimente de inadecvare şi nesiguranţă din mica copilărie, dar şi stări de furie. Psihologul şi educatorul parental Loredana Mocescu ne-a explicat că frica este o emoţie primară, de cele mai multe ori salvatoare şi că există multe metode prin care putem scăpa de temeri nejustificate pentru ceilalţi, dar de înţeles pentru noi.
"Frica este o emoţie a cărei energie spune Stop! Te opreşte să te gândeşti ce ar putea fi periculos aici. Ea este o emoţie de protecţie pentru că de-a lungul timpului ne-a ajutat să ne protejăm de mediul care ar fi putut să devină periculos. Dacă în zilele noastre un copil înţelege că frica îl ajută să se oprească la stop ca să analizeze dacă e bine să treacă atunci, e clarb că e o emoţie care vrea să ne protejeze. De fapt interpretarea noastră este cea care o transformă într-o frică paralizantă pentru că de multe ori ne blocăm în ea. În loc să o lăsăm să ne ajute, practic ne încurcă pentru că îi dăm un potenţial mai mare decât are ea de fapt. Nu e o furie care ar putea să fie distructivă, ci una care te îndeamnă să analizezi ca să nu te pui în pericol, după care poţi continua. Şi urmează curajul care nu se poate fără frică. Cât despre fricile traumatizante de genul: frică de ace, de pisici etc, le spunem frici imaginative pentru că cei în cauză îşi imaginează că ar putea fi mai rău decât este în realitate, adică deşi nu s-a întâmplat, eu proiectez că se va întâmpla ceva rău. Este o anxietate care îşi găseşte răspunsul în pisică. Dar la bază nu pisica creează anxietatea. Starea era acolo ca fond şi de multe ori în spatele anxietăţii găsim furie neexprimată, adică acolo nu a existat curajul de a spune lucrurilor pe nume într-o anumită situaţie. În general ajungem cu analiza până în copilărie, plecând de la viaţa prezentă. Dădeai exemplu de frica de ace. Poate la naştere, deşi nu ne amintim, am avut nevoie de o perfuzie sau la analize mai târziu, în copilăria mică. Dar am fost luată prin surprindere. Copiii spun: dacă nu mi-ai spus!!! Adică nu ai fost suficient de clar să mă pregăteşti pentru momentul care urma! Şi noi avem gândurile noastre şi de cele mai multe ori presupundem că e suficient că suntem alături de copil, acolo, la analize. Şi mă gândesc că explicându-i îl sperii şi mai tare şi nu mai vrea să meargă, începe să plângă şi atunci revenim la cum pot eu, adult, să conţin o emoţie care nu e transmisă întâmplător şi copilului meu. Lui îi e frică de ace, dar mie îmi e frică de plânsul lui. La copii poate fi descărcată frica prin joacă sau printr-un desen: hai să punem frica asta aici şi o punem până când se va simţi în siguranţă, să facem frica să arate caraghioasă. Copiii au nevoie să descarce mai degrabă energia emoţiei decât că nu vor. Trebuie să le amintim mereu că de multe ori au trecut prin frică, dar au ajuns la curajul care era în ei", explică Loredana Mocescu.
Ce facem dacă avem frici la vârsta adultă pe care nu le putem înfrânge, descoperiţi din interviul video de mai jos.