Cum se va circula din noaptea aceasta în jurul Bulevardului Independenţei din Ploieşti!
Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat, astăzi, deschiderea traficului rutier pe Bulevardul Independenței, începând cu data de 22.11.2023, ora 00.00, astfel:
- se va circula în dublu sens, pe 4 benzi de circulație (2 benzi/sens), de la Gara de Sud până la Poștă;
- se va amenaja un sens giratoriu temporar, la capătul bulevardului, spre Gara de Sud, până la terminarea lucrărilor de asfaltare, în sensul giratoriu existent;
- la intersecția străzii Depoului cu strada Piața 1 Decembrie 1918 (segmentul de drum din zona stației TCE Coreco) se va monta indicatorul rutier "Accesul Interzis";
- la intrarea pe segmentul de drum din zona stației Coreco, dinspre sensul giratoriu amenajat provizoriu, spre strada Depoului se va monta indicatorul rutier "Sens unic";
- segmentul de drum cuprins între sensul giratoriu existent și strada Depoului (zona BIG) va fi închis pentru desfășurarea lucrărilor;
- pe strada Ivan Miciurin la intersecția cu strada Democrației se va monta indicator rutier "Drum fără ieșire";
- pe strada Anul 1848 la intersecția cu strada Democrației se va monta indicator rutier "Drum fără ieșire";
- pe strada Democrației la intersecția cu strada Radu Stanian se va monta indicator rutier "Obligatoriu înainte";
- accesul la Colegiul “Regina Maria” se va efectua prin strada Bogdan Petriceicu Hașdeu și va continua dreapta pe strada Nicolae Iorga (Sens unic);
- pe strada Ana Ipătescu la intersecția cu strada Bobâlna spre Bulevardul Independenței se va monta indicator rutier "Drum fără ieșire";
- pe strada Mihai Eminescu la intersecția cu strada Traian Vuia în direcția Spitalului de Pediatrie se va monta indicator rutier "Circulație în ambele sensuri" (pentru a se putea deplasa spre și de la Spitalul de Pediatrie Ploiești);
- pe str. Mihai Bravu (porțiunea de la intersecția cu str. Armoniei până la intersecția cu str. Nicolae Bălcescu) se va închide circulația rutieră, iar traficul va fi deviat pe str. Armoniei.
foto: Sorin Petculescu