Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Concerte deosebite în ianuarie pe scena Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploieşti

3 ianuarie 2022
Share:
Concert din Mozart şi Beethoven în această seară la filarmonica din Ploieşti

Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploieşti vine în întâmpinarea ploieştenilor melomani cu un program deosebit pentru toată luna ianuarie. 

Primul spectacol este programat pe 7 ianuarie-concert simfonic în parteneriat cu Colegiul de Artă "Carmen Sylva" Ploieşti. La pupitrul dirijoral se va afla Emil Vișenescu, iar soliști vor fi Florentina Stoica – vioară, Matei Păun – clarinet, Eva Dumitru – vioară, David Petre – pian, Eduard Miclea – flaut, Daria Beleca – harpă, Alexandru Dumitrașcu – percuție și Sabina Ițcuș – flaut. Programul cuprinde lucrări de C. Saint-Saens, C.M. von Weber , F. Mendelssohn, W.A. Mozart, N. Rosauro și A. Vivaldi.

Pe 13 ianuarie, iubitorii formaţiei ABBA vor fi încântaţi să participe la un spectacol având ca temă melodiile greilor anilor 70. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice ploieștene se va afla maestrul Radu Postăvaru. Își vor mai da concursul, alături de Corul Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești condus de Eduard Dinu, solistele  Irina Gorga, Sabina Lavric și Maria Nicolau, precum și Ruben Piu (pian), Alex Amarii (chitară), Dan Spînu (chitară bas) și Mihai Tăbârcă (baterie). Orchestrațiile sunt realizate de Dan Spînu.

Orchestra Populară “Flacăra Prahovei”, condusă de dirijorul Marian Dovîncă și Ansamblul de Dansuri “Doina Prahovei”, coordonat de coregraful Marian Marinică, vă dau întâlnire vineri, 14 ianuarie 2022, de la ora 18.00, la un concert extraordinar-Tradiţii şi multiculturalitate. Invitați sunt Inna Kameneva & show group “Paraskeva” (RUS), Dunaiskie Rozî (RUS) – ansamblu de dansuri și cântece și Cezar Ouatu.

„Chaconne” din opera „Orfeu și Euridice” de C. W. Gluck, Concertul în Sol major pentru flaut și orchestră QV 5, 174 de Joseph Joachim Quantz, Concertul în Do major pt flaut și orchestră op. 7 nr 3, de Jean Marie Leclair, „Musette” din Concerto Grosso în sol minor, op. 6 nr. 6 (HWV 324), de G.F. Haendel și Dublul Concert pentru nai, harpă și orchestră în Do major,  K.V. 299, de W.A. Mozart compun programul concertului de joi, 20 ianuarie 2022, de la ora 19.00. La pupitrul orchestrei simfonice ploieștene se va afla Matei Pop, iar soliști vor fi Cornel Pană – nai, Adelina Liță – nai și Adriana Cazacu – harpă.

Orchestra simfonică ploieșteană, condusă de la pupitrul dirijoral de Cristian Spătaru, vă invită joi, 27 ianuarie 2022, de la ora 19.00, la un concert simfonic dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, în care veți putea audia Uvertura operei „Lucio Silla”, de W.A. Mozart, Dublul concert în mi minor pentru vioară și clarinet, de M. Bruch și „Simphonia”, de G. Ștephănescu. Soliști vor fi Ondin Brezeanu (vioară) și Zefir Brezeanu (clarinet).