Angajări în instituţii publice din Prahova. E nevoie de funcţionari publici, muncitori, medici, economişti

Şi săptămâna aceasta, câteva instituţii publice din Prahova au scos la concurs posturile lor libere. Unele posturi au fost scoase de mai multe ori la concurs, chiar dacă nici nu necesită experienţă în domeniu. Cel mai probabil nu au fost persoane interesate.
Spitalul Orăşenesc Urlaţi a scos la concurs postul de infirmier debutant:
– nivel studii: M/.G. ( medii/generale),.
– curs de infirmiera organizat de Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania sau
– curs de infirmiera organizat de furnizori autorizati de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale cu aprobarea Ministerului Sanatatii – Directia generala resurse umane si certificare,
– abilități, calități și aptitudini necesare: îndemânare și abilitate, capacitatea de organizare a muncii, disciplină și punctualitate,
– nu necesită vechime.
Totodată e disponibil postul de Referent de specialitate III (S) pe durata nedeterminata, norma intreaga, Compartimentul Resurse umane. Postul a fost scos de mai multe ori la concurs.
-1 post contractual vacant de Referent de specialitate III, pe durata nedeterminata, norma intreaga.Compartimentul Achizitii publice, Contracte
Condiții specifice de participare la concurs pentru postul vacant de Referent de specialitate III :
-studii superioare (S), in domeniul economic/juridic, cu diplomă de licenta,
– minim 06 luni vechime in specialitate,
– cunoștințe operare calculator,
SPITALUL ORASENESC SINAIA are nevoie de mai mulţi medici.
- 1 post cu norma întreagă, perioadă nedeterminată, MEDIC SPECIALIST confirmat în specialitatea CARDIOLOGIE în cadrul AMBULATORIULUI DE SPECIALITATE;
- 1 post cu norma întreagă, perioada nedeterminată, MEDIC SPECIALIST confirmat în specialitatea confirmat în specialitatea OFTALMOLOGIE în cadrul AMBULATORIULUI DE SPECIALITATE;
- 1 post cu norma întreagă, perioadă nedeterminată, MEDIC SPECIALIST/PRIMAR confirmat în specialitatea DIABET ZAHARAT, NUTRIȚIE ȘI BOLI METABOLICE în cadrul AMBULATORIULUI DE SPECIALITATE;
-1 post cu norma întreagă, perioada nedeterminată, de MEDIC SPECIALIST confirmat în specialitatea NEUROLOGIE în cadrul AMBULATORIULUI DE SPECIALITATE;
- 1 post cu norma întreagă, perioadă nedeterminată, MEDIC SPECIALIST/PRIMAR confirmat în specialitatea OBSTETRICA-GINECOLOGIE în cadrul COMPARTIMENTULUI OBSTETRICA – GINECOLOGIE;
- 1 post cu norma întreagă, perioada nedeterminată, de MEDIC SPECIALIST confirmat în specialitatea PEDIATRIE în cadrul SECTIEI DE PEDIATRIE;
- 1 post cu norma întreagă, perioada nedeterminată, de MEDIC SPECIALIST/PRIMAR confirmat în specialitatea ANESTEZIE SI TERAPIE INTENSIVA în cadrul COMPARTIMENTULUI ATI;
Spitalul de Pediatrie Ploiești are nevoie de un arhivar
în cadrul Compartiment Tehnic – Administrativ – Aprovizionare, Transport, studii medii, normă întreagă, perioadă determinată, post contractual unic, vacant.
Condiții specifice de ocupare a postului:
• diplomă de bacalaureat;
• minim 6 luni vechime în activitate;
• certificat/diplomă/adeverință absolvire cursuri operare calculator.
• curs arhivar (constituie avantaj)
Serviciul Public de Alimentare cu Apa si de Canalizare Drajna a scos la concurs încă o dată la concurs postul de Muncitor calificat (mecanic intretinere si reparatii instalatii apa si canalizare)
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale stabilite pe baza atribuțiilor corespunzătoare postului, sunt:
• Studii de specialitate: Studii medii atestate cu diploma de absolvire in domeniul mecanic
• Abilități, calități și aptitudini necesare: promtitudine si eficienta, responsabilitate, corectitudine, fidelitate, abilitati de comunicare, creativitate și spirit de initiativa,obiectivitate si impartialitate, confidentialitate.
• Cerințe specifice: Certificat de calificare sau mentiune in carnetul de munca.
• Vechime în muncă: nu se solicită
Colegiul „Ion Kalinderu”, Bușteni are nevoie de un administrator financiar.
Condiţii specifice de participare la concurs:
1. Nivelul studiilor: superioare în domeniul economic
2. Vechime în muncă (în specialitatea postului): 5 ani
3. Recomandare de la ultimul loc de muncă.
Primaria Comunei Poienarii Burchii angajează un şofer.
– sa aiba studii medii/ generale;
– sa fie apt din punct de vedere psihologic;
– sa aiba vechime in munca minimum 10 ani;
– sa posede permis de conducere categoriile B.
Liceul „Simion Stolnicu”, Orașul Comarnic a scos iar la concurs postul de laborant.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale stabilite pe baza atribuțiilor corespunzătoare postului sunt:
-Studii: absolvirea, cu examen de diplomă, a unei instituţii de învăţământ superior, a unei şcoli postliceale sau a liceului, în domeniul biologie,chimie/fizică;
-Vechimea în muncă: fără vechime
-Vechime în domeniul studiilor: fără vechime
Agenţia pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism Ploiești are nevoie de
-inspector specialitate debutant, cu durata normală a timpului de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână cu desfășurarea activității la sediul Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism Ploiești din Municipiul Ploiești;
– îngrijitor, cu durata normală a timpului de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână cu desfășurarea activității la sediul Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism Ploiești din Municipiul Ploiești;
Este nevoie şi de un referent debutant la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Direcția Generală Control și Supraveghere Piață, Direcția Tehnică Laborator Larex, Metale Prețioase, Pietre Prețioase și Proces Kimberley, Serviciul Marcare și Expertizare, locația Prahova:
Condițiile specifice obligatorii/prevăzute în fişa postului sunt următoarele:
studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat;
cunoștințe de bază în utilizarea sistemelor de operare Windows
experiență cu suita Microsoft Office (Word, Excel, PowerPont, Outlook)
abilități de navigare pe internet și utilizarea unui browser web (Google Chrome);
cunoștințe în trimiterea și primirea de e-mail-uri, atașarea de fișiere și gestionarea corespondenței electronice;
capacitate de organizare și gestionare a fișierelor și folderelor pe calculator;
competențe de bază în tastare, copiere și lipire și alte acțiuni comune pe PC, dovedite în timpul probei practice.
nu este necesară vechimea în specialitatea studiilor pentru exercitării funcției contractuale.