Află cum se distrau ploieştenii pe la 1900 şi în interbelic din cartea "A fost odată la Ploieşti. Bătăi cu flori, fotbal şi concursuri de miss"

Istoricul ploieştean Lucian Vasile a lansat ieri după-amiază ultimul său volum. "A fost odată la Ploieşti-Bătăi cu flori, fotbal şi concursuri de miss" este, aşa cum a precizat şi autorul, "o completare la plimbările pe străzile şi prin trecutul oraşului, cât şi o invitaţie la redescoperirea Ploieştilor şi mai ales, la înţelegerea existenţei sale pe cât de scurte şi zbuciumate, pe atât de savuroase". 

La evenimentul de lansare a participat şi Loredana Marin, fondatorul revistei Lace, care a salutat ieşirea pe piaţă a cărţii, cu atât mai mult cu cât, câteva dintre povestirile din ea, au fost scrise de Lucian şi în paginile revistei Lace, dar şi Alexandru Bondrea, de la Ordinul Arhitecţilor Prahova.

Cartea lui Lucian Vasile este scrisă, asemeni celorlalte volume ale sale, într-un stil savuros, în care nu poţi să nu zâmbeşti în colţul gurii sau să râzi cu poftă imaginându-ţi situaţiile descrise de acesta într-un mod simplu, accesibil tuturor.

Începutul secolului XX a fost şi la Ploieşti o perioadă liniştită, în care cetăţenii oraşului îşi puteau permite bătăi cu flori la bulevard sau distracţia din bâlciul de la Tunuri. Mai târziu, în interbelic, participarea la meciuri de fotbal care ieşeau deseori cu bătăi sau organizarea concursurilor de miss făceau deliciul oamenilor cu dare de mână, mai ales. 

Pe vremuri, Bulevardul Independenţei se închidea pentru bătăi cu flori

Astăzi, cu greu ne putem imagina bătăile cu flori de la bulevard, evenimente mondene care nu de puţine ori stăteau la baza căsătoriilor domnişoarelor din elita oraşului, bătăi apărute la Bucureşti în 1895 şi preluate rapid şi de ploieştenii mai bogaţi. 

"Aveau loc, de obicei, o dată pe an, într-un weekend de iunie: în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, Bulevardul, de la gară şi până la rondul La statuie, se închidea, iar intersecţiile cu străzile secundare erau blocate cu bariere de lemn şi păzite de gardişti locali (...) De obicei se plătea câte o taxă fixă, dar erau şi dăţi în care preţul biletului era diferenţiat în funcţie de starea financiară a plătitorului. Spre după-amiază, după ce dogoarea verii începea să descrească, peluzele bulevardului se umpleau ochi de tineri veniţi să curteze pe vreuna dintre fetele nemăritate din elita oraşului, de bărbaţi şi doamne, dornici să participe la o distracţie pe cinste, de numeroşi gură cască sau chiar de turişti veniţi din alte localităţi din jurul Ploieştiului, interesaţi la rândul lor să ia parte la o bătaie cu flori mai apropiată şi mai accesibilă decât cea de la Şoseaua bucureşteană. Mai toţi aveau în braţe buchete mari de flori: garoafe, crini, trandafiri ori crengi de liliac. (...) În paralel, în centrul oraşului se adunau trăsurile, atent pregătite şi bogat decorate, în care se aflau de obicei, doamnele şi domnişoarele din înalta socitatea. În lumea corsetelor şi a normelor rigide, nici nu se putea imagina ca tinerele fete să meargă în trăsură neînsoţite de o doamnă în vârstă, indiferent că era mama, bunica sau vreo mătuşă cu renume. Participarea la acest eveniment putea marca prima lor ieşire în societate, dar reprezenta şi întâlnirea cu potenţiali peţitori. De aceea, tinerii interesaţi să capteze atenţia vreunei domnişoare îşi pregăteau din timp florile şi aşteptau momentele prielnice pentru a le azvârli spre trăsura cu pricina". 

Distracţia de început de vară era un prilej pentru bârfe şi ştiri mondene, mai importantă, se pare, decât paradele de 10 mai. Până în iunie 1914, bătăile cu flori de pe bulevard au oferit oraşului un motiv de mare bucurie, pentru că inclusiv cei săraci reuşeau să vadă cocoţaţi în castani, parada, la care s-au adaugat în timp şi carele alegorice ale unor instituţii publice sau fabrici şi rafinării. Un an mai târziu, pe fondul izbuncnirii primul război mondial, bătaia cu flori propusă de o asociaţie studenţească a iscat revoltă din partea grupului condus de deputatul Gheorghe Becescu Silvan care s-a adresat prefectului pentru "oprirea manifestărilor publice pur distractive, cu intens şi jignitor caracter de lux, de veselie şi de risipă, care nu urmăresc nici măcar un scop filantropic sau patriotic", având câştig de cauză. După primul război mondial, evenimentul a fost reluat dar " rigiditatea lăsase loc exuberanţei, naivitatea idilică a spectatorilor se preschimbase în critică socială şi veşnică nemulţumire, romantismul anilor pierduse complet partida în faţa profitului şi a intereselor comerciale. Asta chiar dacă noile ediţii ale Bătăilor cu flori de la bulevard de la începutul anilor 20 au avut, cel puţin declarativ, o menire umanitară!". Prin 1922, erau jurnalişti care criticau dur aceste manifestaţii şi tot aşa cum astăzi, ploieştenii nu văd cu ochi buni închiderea circulaţiei pe bulevard chiar pentru trei zile şi pe vremea aceea, chiar dacă nu era traficul de azi se solicita ca bătaia să fie mutată mai spre marginea oraşului. "E un scandal nedemn căruia trebuie să i se pună capăt. Nu vrem să vorbim mai mult asupra acestei chestiuni, dar rugăm autorităţile să nu provoace cetăţeanul, eliberând cu uşurinţă autorizaţii de bătăi cu flori. S-ar putea schimba locul pentru serbări ale celor dispuşi să petreacă fără griji întrebuinţându-se Crângul lui Bot, unde au mai multă comoditate", scria un gazetar. 

Bâlciul "La tunuri" anima toamnele Ploieştilor

Vreme de mulţi ani, Orăşelul Copiilor de care s-au bucurat sute de mii de copii în preajma sărbătorilor de iarnă a fost amplasat în centrul oraşului în parcul Toma Socolescu, spre disperarea locatarilor din jur, dar şi a tuturor celor care orăşelul li se părea că duce prea mult spre bâlci. În cele din urmă, primarii contemporani au decis mutarea în alte zone şi chiar dacă pentru comercianţi nu s-a dovedit a fi de bun augur, orăşelul nu se mai organizează în centru de ani de zile. Puţini ştiu, însă, că şi ploieştenii de pe la 1900, contestau bâlciul "La Tunuri" care era organizat la începutul toamnei, pe locul unde este astăzi Casa de Cultură a Sindicatelor şi unde doritorii de senzaţii tari se puteau da în roata cu lanţuri sau puteau urmări, mai târziu, prin 30, spectacolul Zidul Morţii în care o domnişoară cu plete blonde se învârtea cu motocicleta pe un zid vertical. După ce se dădeau în comedii, ploieştenii puteau mânca "supiţă de abdomen", adică ciorbă de burtă, pastramă, mici, patricieni, "totul proaspăt făcut pe grătar". După mai multe reclamaţii de zgomot şi mizerie, o comisie de la primărie a decis mutarea bâlciului, în 1934, la Bariera Bucov, dar faptul că zona era neluminată şi deci nesigură şi în plus era şi depărtată de centru, a dus la eşecul propunerii. Ultimele consemnări despre bâlci sunt din 1939, care era poziţionat acum pe lângă Hanul Pisica Albă. 

Cartea lui Lucian Vasile este deja disponibilă în Cărturești din AFI, precum și la Humanitas Ploiești (de luni, de la prânz), și poate fi comandată și direct din Prăvălia Republicii: https://magazin.republicaploiesti.net/.../a-fost-odata.../

foto ilustrativa: Piata Unirii - Ploiești - 1903 (sursa RepublicaPloieşti. ro)