Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

A fost găsită soluţia pentru ca TCE Ploieşti să nu intre în insolvenţă! Situaţia a fost discutată la Ministerul Finanţelor

25 februarie 2026
Share:
img20251106143642-jpg-1762859383.jpg

Autorităţile locale, judeţene şi centrale au găsit, în sfârşit o soluţie, pentru ca TCE Ploieşti să nu intre în insolvenţă. Soluţia agreată de Ministerul Finanţelor este aplicarea unui mecanism SWAP care presupune ca sumele cuvenite unității administrativ-teritoriale din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrare să fie utilizate, prin proceduri stabilite de Ministerul Finanțelor, pentru stingerea obligațiilor fiscale administrate de ANAF datorate de operatorul de transport public local, în limita sumelor datorate de unitatea administrativ-teritorială acestuia în baza contractelor de delegare a serviciului public. Întreaga procedură a fost explicată astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, de către primarul municipiului Ploiești,  Mihai Polițeanu, și prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim. 

"Primăria Ploieşti, inclusiv după adoptarea auditului prin consiliul local, are o datorie de 49, aproape 50 de milioane de lei către TCE Ploieşti. Cea mai mare parte a fost aprobată prin acest audit. Deşi ştiam că există o datorie acolo, pentru mai bine de doi ani, aceasta nu apărea în scripte. În acelaşi timp, TCE are datorii către ANAF în două tranşe: una de aproape 48 de milioane de lei scadentă la 2 mai 2026 şi care este buba principală, dar care se suprapune aproape perfect cu datoria pe care primăria o are către TCE. În acelaşi timp, TCE mai are încă o datorie de 28 de milioane de lei, sumă scadentă eșalonată până în 2030 pe care TCE este capabilă să o plătească. aşa cum arată cifrele la acest moment, înseamnă intrarea în insolvenţă pentru TCE. Indiferent cât am bugeta noi prin bugetul care va fi adoptat probabil într-o lună, o lună şi ceva, nu există aceşti bani. Putem să prevedem şi 2 milioane în buget, dar încasările se fac treptat şi până pe 2 mai nu o să încasăm banii aceştia...Nimeni nu îşi doreşte insolvenţa pentru că practic se scapă din mână consiliul de administraţie reformele şi situaţia financiară a angajaţilor poate fi în pericol", a precizat Mihai Poliţeanu. 

Primarul a explicat că încă din toamna anului trecut s-a încercat găsirea unei soluţii pentru ca TCE să nu intre în insolvenţă prin întâlniri cu angajaţii TCE, CA-ul TCE, cu prefectul Dan Nicodim, experţi în insolvenţă şi alte persoane abilitate. Propunerea cea mai importantă a venit de la unul dintre sindicatele transportatorilor. 

"În cele din urmă a intervenit şi domnul deputat Mircea Roşca care a discutat cu domnul ministru al finanţelor Nazare. Împreună cu domnul deputat am mers la minister şi am discutat cu domnul ministru şi apartul de specialitate. Cu ajutor de la minister am găsit o soluţie tangibilă care poate deveni realitate", a completat primarul. 

Prezent la conferinţa de astăzi, prefectul Nicodim a explicat că s-a identificat un mecanism SWAP, care ar putea permite, într-un mod eficient și constructiv, redresarea situației companiei de transport ploieștene.

"Încă din octombrie anul trecut ne-am întâlnit să discutăm despre problema financiară a TCE, problema insolvenţei şi a tot ce derivă din asta-concedieri şi întreurperea transportului public în Ploieşti pentru că exista şi acest risc. Acum s-a identificat un mecanism prin care sumele datorate de către primărie către TCE să fie stinse prin adoptarea Legii bugetului de stat. Astfel, se realizează o regularizare a obligațiilor existente între unitatea administrativ-teritorială, operatorul de transport public local și bugetul general consolidat, fără a genera cheltuieli bugetare suplimentare și cu asigurarea continuității serviciului public. În acest fel nu va fi afectat transportul în comun din Ploieşti", a declarat prefectul.