Tineri agresaţi cu pistol cu bile în faţa liceului UCECOM din Ploieşti. Doi băieţi au fost duşi la spital

Mai mulţi adolescenţi s-au luat la ceartă, astăzi, în jurul orei 13.30, în faţa Liceului UCECOM din Ploieşti. Tinerii, cu vârste cuprinse între 15-17 ani, au avut o altercație care a degenerat, unul dintre ei trăgând în altul cu un pistol cu bile, după care s-a făcut nevăzut, împreună cu alt agresor.
Cei care au văzut incidentul au chemat imediat ambulanţa, iar personalul medical le-a acordat îngrijiri tinerilor agresaţi. Doi băieţi, unul de 16 ani, celălalt de 17 ani au fost transportaţi la spital. Cel de 16 ani cu contuzie latero-cervicala a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Ploiesti, iar cel de 17 ani cu traumatiam cranian minor a fost transportat la SJU Ploiesti.
Poliţiştii au indicii cu privire la identitatea autorilor, se continuă cercetările pentru depistarea lor.
La fata locului se afla echipa complexa de polițiști, care efectueaza cercetarea criminalistica a locului faptei.
foto ilustrativa
informatii IJP si SAJ Prahova