AFLĂ ce salarii au poliţiştii locali din Ploieşti, indiferent dacă patrulează pe străzi sau ajută la aplicarea ordonanţelor militare!

În urmă cu două săptămâni, ministrul de interne, Marcel Vela, a declarat într-o emisiune televizată că poliţiştii locali au făcut abuzuri în aplicarea sancţiunilor prevăzute de ordonanţele militare. Ministrul a făcut referire şi la salariile foarte mari pe care le iau poliţiştii locali. În situaţia în care păzesc parcurile, a spus Vela, aceştia au salarii de 8-9.000 de lei pe lună, cu mult mai mult decât veniturile unui poliţist din MAI, făcând referire în context la poliţiştii din Timişoara.
Sindicatul Poliţiştilor locali "Mihai Viteazul" din Ploieşti a reacţionat imediat în apărarea colegilor (citiţi aici reacţia) şi a solicitat scuze din partea ministrului de interne.
Pentru a fi în deplină cunoştinţă de cauză, am solicitat conducerii Poliţiei Locale Ploieşti informaţii referitoare la salariile propriilor angajaţi, pe luna aprilie a acestui an. Aşa am aflat că cel mai mic salariu net din Poliţia locală Ploieşti pe care îl primeşte un agent cu studii medii, personal contractual, este de 1.810 lei la care se adaugă norma de hrană de 32 de lei pe zi. Un poliţist local cu contract colectiv de muncă, cu studii medii, primeşte lunar 2.986 de lei plus norma de hrană care poate ajunge la aproximativ 992 de lei în funcţie de zilele lucrate. Salariile cresc considerabil pentru poliţiştii locali cu studii superioare, un astfel de agent primind salariul net de 5.117 lei plus norma de hrană.
Cel mai mare salariu îl ia directorul general adjunct, Adrian Vaida, adică 6.836 de lei plus norma de hrană.
În acest moment, aşa cum am aflat tot de pe pagina de socializare a sindicatului, poliţiştii locali din ţară solicită încă un spor la salariu prin acordarea condiţiilor de muncă speciale şi deosebite.
P.S. Vela nu şi-a cerut încă scuze de la poliţişti, dar pentru că toate sindicatele din ţară făcuseră petiţii în acest sens, i-a invitat pe lideri la o discuţie la minister.