Primăria Ploieşti va plăti mai puţin cu 7 milioane de euro datoria către Veolia. Vezi ce s-a negociat!

Veolia a renunţat la 7 milioane de euro din datoria de peste 30 de milioane de euro pe care o avea Primăria Ploieşti. Totodată, pentru restul de plată s-a acceptat o eşalonare pe 38 de luni din ianuarie 2026. Este anunţul făcut, astăzi, de primarul Mihai Poliţeanu, în urma negocierilor purtate cu Veolia, negocieri la care au participat funcţionari din primărie, dar şi consilierii locali Paul Palaş şi Florin Ioniţă.
"Până ieri, datoria către Veolia era de circa 155 de milioane de lei, dintre care circa 5 milioane reprezentau penalități, plătibili imediat. De astăzi, în urma negocierilor din ultimele luni, datoria a fost redusă cu 35 de milioane de lei și eșalonată pe o perioada de peste 3 ani. am intrat, deci, definitiv pe drumul ieşirii din dezastrul financiar în care se afla Ploieştiul la finalul lui 2024. Pe lângă această reducere substanțială de datorii, săptămânile trecute am aprobat în Consiliul local și preluarea stației de epurare de către Apa Nova și, implicit, reducerea penalităților lunare de la 500.000 de euro/lună la câteva zeci de mii de lei/lună până la finalul lui 2027/începutul lui 2028 când Ploieștiul va avea, în sfârșit, o nouă stație de epurare", a precizat Poliţeanu.
Acesta a reamintit că datoriile de 60 de milioane de lei au fost plătite şi ele şi că totul se datorează unui efort colectiv-"colegilor din primărie li s-au redus veniturile, ploieștenii au plătit mai mult pentru agentul termic. Și le sunt recunoscător tuturor pentru sacrificii. Alternativa ar fi fost falimentul Ploieștiului, zero lei pentru investiții în anii care vin, colapsul sistemului de termoficare.
Astăzi suntem pe o traiectorie financiară bună. Încă mai avem mult de plată și de tras pentru populismul iresponsabil din istoria recentă a orașului nostru, dar reducerile de datorii au fost substanțiale și, poate și mai important, am adus claritate în finanțele Ploieștiului, am făcut pași serioși pentru recâștigarea încrederii partenerilor noștri și am deschis calea contractării de împrumuturi pentru investiții (clarificarea situației cu Veolia a fost chiar o condiție pusă de bănci care doreau să vadă predictibilitate și seriozitate)", a conchis primarul.