duminică , 29 noiembrie 2020
Acasă / Social / De astăzi se schimbă vremea! Vine iarna, în sfârșit!

De astăzi se schimbă vremea! Vine iarna, în sfârșit!

De astăzi, se schimbă vremea, iar căldura resimțită în ultimele zile va fi înlocuită cu vânt și căderi de zăpadă. Deocamdată, doar zona de nord a județului Prahova se află sub cod galben în întervalul de valabilitate: 04 februarie, ora 13:00 – 05 februarie, ora 08:00, fenomenele vizate fiind intensificări ale vântului și cantități de precipitații; ninsori viscolite, mai ales la altitudini de peste 1700 m.

În continuare, ANMH anunță că întreg județul va fi vizat de codul galben în intervalul de valabilitate: 05 februarie, ora 08:00 – 06 februarie, ora 10:00, când fenomene vizate vor fi intensificări ale vântului, ninsori viscolite în zonele montane, în Moldova și local în Muntenia și Dobrogea.

În intervalul menționat în regiunile estice vor fi precipitații, la început ninsori în zona de munte și în nordul Moldovei și mai ales ploi și lapoviță în rest, iar spre seară și noaptea vor predomina ninsorile.
La munte, în nordul și centrul Moldovei, iar din orele serii și în sudul Moldovei, Dobrogea și în cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susținute, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității. Rafalele vor depăși 60…70 km/h, iar în zona montană 90…100 km/h.
În a doua parte a zilei de miercuri (5 februarie) și în prima parte a nopții de miercuri spre joi (5/6 februarie) vântul va fi intens și în regiunile vestice și centrale, iar rafalele vor depăși 55…60 km/h.
Notă: În cursul dimineții de miercuri (5 februarie) prezentul mesaj va fi actualizat.

sursa: ANMH

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
05.02.2020 ORA 08 – 06.02.2020 ORA 08

Vremea se va răci semnificativ. Cerul va fi mai mult noros și se vor semnala precipitații pe arii relativ extinse. Acestea vor fi la început sub formă de ploaie, dar se vor transforma treptat spre seară și noaptea în lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări susținute, astfel încât senzatia de rece va fi amplificată, iar în partea a doua a intervalului ninsoarea va fi viscolită; rafalele vor depăși 60…70 km/h, cu precădere în jumătatea estică a regiunii. Izolat vor fi condiții de polei sau ghețuș. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 7 grade, iar cele minime între -7 și -1 grad.
LA MUNTE
Vremea se va răci, astfel încât va deveni geroasă noaptea. Cerul va fi noros, temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 90…10 km/h viscolind ninsoarea și determinând reducerea vizibilității.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
06.02.2020 ORA 08 – 07.02.2020 ORA 08

Vremea va fi local mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, în special dimineața. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales spre seară și noaptea când pe spații restrânse va ninge slab. Vor fi condiții de ghețuș. Vântul va avea temporar intensificări cu viteze mai mari în Bărăgan astfel încât senzația de rece va fi accentuată, iar trecător zăpada și ninsoarea spulberate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 5 grade, iar cele minime între -6 și -2 grade.
LA MUNTE
Cerul va fi variabil, dar se va înnora treptat seara și noaptea când local și temporar va ninge. Vântul va avea intensificări, în special pe creste, astfel încât senzația de rece va fi accentuată, iar zăpada și ninsoarea spulberate. Valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât în intervalul precedent.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
07.02.2020 ORA 08 – 08.02.2020 ORA 08

Vremea va fi rece în cursul nopții când local, în nordul regiunii, va fi ger. Cerul va avea unele înnorări și pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va avea temporar intensificări. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 7 grade, iar cele minime între -12 și -6 grade.
LA MUNTE
Vremea va fi rece, geroasă noaptea. Cerul va avea înnorări și local va ninge slab, mai ales pe parcursul zilei. Vântul va avea temporar intensificări, îndeosebi pe creste viscolind sau spulberând ninsoarea.

Verifică şi

Video-Uite cum arată de sus pădurea plantată în locul fostei gropi de gunoi a Ploieştiului!

Membrii ai Clubului Rotary Ploieşti, angajaţi ai Rafinăriei Petrotel Lukoil Ploieşti şi ai Ocolului Silvic …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *