joi , 5 decembrie 2019
Acasă / Administratie / AFLĂ programul manifestărilor de 1 decembrie la Ploiești!

AFLĂ programul manifestărilor de 1 decembrie la Ploiești!

Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești invită ploieștenii să participe la acțiunile organizate, în municipiul nostru, cu prilejul Zilei Naționale a României, 1 Decembrie 2019.

Municipalitatea ploieșteană organizează în această importantă zi națională o serie de activități menite să cinstească memoria neamului și să aducă bucurie în inimile noastre.

Astfel, începând cu ora 09.30, se va derula ceremonialul de instalare a Gărzii, la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul” și ulterior cel de realizare a dispozitivului.

Sosirea persoanelor oficiale (oficialități locale, veterani de război, parlamentari de Prahova, cadre militare active, în rezervă și retragere) va avea loc începând cu ora 11.00, când se va intona Imnul de Stat al României și se va desfășura ceremonialul salutului drapelului de luptă.

Ulterior, se va oficia o ceremonie religioasă, urmată de alocuțiuni ale oficialităților locale.

Acțiunea va continua cu  depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori, la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul”.

Cei prezenți la eveniment se vor putea bucura de tradiționala paradă militară, când trupele însoțite de tehnica militară vor defila, conform planului stabilit de Garnizoana Ploiești.

În programul dedicat celebrării Zilei Naționale a României va fi inclusă și festivitatea de premiere a  proiectului educațional “CAUTĂ EROII LA TINE ACASĂ”, prilej cu care primarul municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, va acorda premiile municipalității câștigătorilor concursului amintit.

Facem precizarea că, acțiunea de oferire a porțiilor tradiționale cu fasole și cârnați se va desfășura în parcul Mihai Viteazul.

Menționăm că,  în municipiul Ploiești, circulația rutieră va fi oprită pe tronsonul strada Take Ionescu – Parcul Mihai Viteazul (sensul giratoriu) , în ziua de 30 noiembrie 2019, în intervalul orar 09.00-11.00 pentru repetițiile necesare desfășurării paradei militare, iar duminică, 1 decembrie 2019, traficul rutier se va opri, pe tronsonul amintit,  între orele 10.00-13.30.

Ploieștenii sunt rugați să înțeleagă această situație și să utilizeze rute ocolitoare de circulație în perioadele de timp amintite.

În seara Zilei Naționale, de la ora 18.00, ploieștenii vor  putea admira un moment inedit, respectiv o frumoasă ceremonie militară  de retragere cu torțe, care se va desfășura de la esplanada Palatului Administrativ spre Bulevardul Republicii, până spre zona monumentului domnitorului “Mihai Viteazul”.

Totodată, primarul municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, invită copiii, însoțiți de părinți și bunici, să i se alăture, în număr cât mai mare, la aprinderea iluminatului festiv de sărbători din Ploiești, eveniment, care va avea loc la ora 18.15, la bradul de Crăciun al municipalității, în fața Palatului Administrativ.

Ploieștenii sunt așteptați să participe în număr cât mai mare la toate manifestările organizate de Primăria Municipiului Ploiești cu prilejul „Zilei Naționale a României”.

comunicat de presa Primăria Ploiești

foto Consiliul Judetean Prahova

Verifică şi

Orarul traseului 43 care vă duce la Orășelul Copiilor din Parcul Municipal Vest

Conducerea TCE Prahova a transmis orarul mijloacelor de transport în comun care vor circula spre …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *