joi , 14 noiembrie 2019
Acasă / Administratie / Spune-ți părerea pentru stabilirea corectă a taxelor și impozitelor la Ploiești!

Spune-ți părerea pentru stabilirea corectă a taxelor și impozitelor la Ploiești!

Primăria Municipiului Ploiești și Serviciul Public Finanțe Locale informează ploieștenii că, proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020 poate fi consultat pe paginile de internet ale celor două instituții, la adresele web www.ploiesti.ro și www.spfl.ro .

Astfel, în urma întâlnirilor pe care primarul municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, le-a avut cu reprezentanții Consiliului Local Ploiești și directorii din cadrul municipalității s-a decis ca, în proiectul de hotărâre ce este supus dezbaterii publice, cuantumul impozitelor și taxelor locale să fie la nivelul anului 2019, indexat cu rata inflației de 4,6%, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 100/2019 și art. 491 din Codul fiscal.

Reamintim în acest context că, decizia finală privind proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020 va fi luată în cadrul Consiliului Local Ploiești.

Persoanele interesate pot transmite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre amintit  direct la sediul Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești din B-dul Independenței nr. 16 (program: luni, marți, joi 08.00-16.30, miercuri 08.00-18.30, vineri 08.00-14.00) sau prin email, la adresa finantelocale@spfl.ropână la data de 14 noiembrie 2019.

Totodată, menționăm că, dezbaterea publică privind proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020 se va desfășura în data de 29 noiembrie 2019.

comunicat de presa

Verifică şi

Prețul gigacaloriei rămâne neschimbat la Ploiești, în această iarnă

”Ploieştenii nu vor plăti mai mult la căldură”, anunță pe pagina de facebook primarul Ploieștiului, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *