Teatrul Elisabeta prezintă, la Ploiești, comedia spumoasă ”Fantoma, dragostea mea!”

Teatrul Elisabeta din București îi invită pe prahoveni, vineri, 15 noiembrie, de la ora 19.00 la un spectacol de excepție pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploiești: ”Fantoma, dragostea mea!”. În regia lui Șerban Puiu, comedia lui Noël Coward a avut un succes răsunător pe Broadway.
Piesa spune ”povestea unui scriitor de romane de mister si fantezie, Charles Condomine, care, in cautare de noi subiecte pentru noua sa carte, o invita la el acasa pe Madam Arcati, medium excetric de profesie pentru a conduce o sesiune de spiritism in timpul unei cine la care iau parte sotia sa, Ruth, si prietenii lui, un cuplul extrem de colorat format din George si Violet Bradman. Desi la inceput sedinta se considera a fi un esec, cu cat timpul trece devine din ce in ce mai evident ca prima sotie a lui Charles, Elvira, s-a intors cu ganduri serioase: pentru a-l bantui! Cum doar cel care cauta, gaseste, Charles este singurul care o poate vedea si auzi pe Elvira, asa ca Ruth are motive intemeiate sa-l considere nebun”.
Distribuția este și ea una de excepție:
Madam Arcati: Gabriela Popescu Charles: Marius Florea Vizante Elvira: Alexandra Velniciuc Dna. Bradman: Raluca Ghervan Ruth: Claudia Ene Edith: Ioana Ancea Dr. Bradman: Mihnea Nicolau
Piesele Teatrului Elisabeta se joacă cu sala plină și la Ploiești, așa că grăbiți-vă să vă achiziționați bilete atât direct de la Casa sindicatelor, cât și online.