Rosal e pe scândură! ADI Deşeuri a demarat procedura de reziliere a contractului!

După mai multe şedinţe în care majoritatea primarilor de localităţi prinse în ADI Deşeuri Prahova s-au plâns de serviciile de slabă calitate ale operatorului de salubritate Rosal, astăzi, preşedintele Consiliului judeţean Prahova, Bogdan Toader a anunţat: " Am demarat procedura de REZILIERE a contractului cu operatorul de salubrizare ROSAL SA!"
În calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru managementul deșeurilor Prahova”, am declanșat procedura de reziliere a contractului de salubrizare pentru zonele 2- Boldești Scăeni și 6 – Valea Doftanei, încheiat cu operatorul SC Rosal Grup SA. Municipiul Ploieşti face parte dintre cele 36 de localități aferente zonelor menționate.
Citeste si: Primarii localităților asociate în ADI Deșeuri, nemulțumiți de Rosal. Sunt și două solicitări de reziliere!
Demararea acestei proceduri a fost inițiată din multiple cauze, printre care se regăsesc neachitarea redevenței obligatorii către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, precum și prestarea defectuoasă a activității de salubrizare, reclamată de prahoveni.
Funcționalitatea serviciului de colectare a deșeurilor va fi asigurată pentru o perioadă de maximum 90 de zile de către același operator, timp în care ADI va demara o procedură de achiziție de urgență pentru încheierea unui nou contract de salubrizare la nivelul zonelor 2- Boldești Scăeni și 6 – Valea Doftanei".
Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a solicitat în nenumărate rânduri rezilierea acestui contract, dar pentru acest demers era necesar ca mai multe primării să doreasca asta.