Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Sâmbătă se desfăşoară "Premiul de încercare" pe Hipodromul din Ploieşti

20 iunie 2019
Share:
Sâmbătă se desfăşoară "Premiul de încercare" pe Hipodromul din Ploieşti

Eveniment hipic, sâmbătă, pe 22 iunie, la Hipodromul din Ploieşti. Toţi iubitorii curselor de trap sunt aşteptaţi la un spectacol premergător Derby-ului de Trap al României, din 6 iulie.

"Vor fi cinci curse de trap în reuniunea de sâmbătă, cea mai interesantă fiind, fără îndoială, „Premiul de încercare”, ultima repetiţie pentru caii indigeni de 4 ani care se vor confrunta, peste două săptămâni, în principala cursă a anului, Derby-ul de Trap al României. Cursa este programată la ora 11.30 şi va avea la start şapte trăpaşi: Ops, Pandora, Romeo, Neptuniu, Secretariat, Calypso RM şi Veritable Yankee.

Reuniunea va debuta la ora 10.30, când este programat Premiul Găman şi va continua, la ora 11.00, cu Premiul Godeanu. Va urma main event-ul zilei, Premiul de încercare, la 11.30, apoi Premiul Ghirlanda – Fortuna Silver, de la ora 12.00, şi, în încheiere, Premiul Gabarit – Fortuna Gold, cu 13 cai la start.

Ca de obicei, pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori vor avea prilejul să se plimbe cu poneiul, în spaţiul special amenajat, între cele două tribune.

Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit", anunţă organizatorul CSM Ploieşti.

Vedeti mai multe detalii AICI