luni , 18 ianuarie 2021
Acasă / Administratie / Familia din Sângeru care a pierdut patru copii va fi ajutată financiar. Vezi comunicatul guvernului!

Familia din Sângeru care a pierdut patru copii va fi ajutată financiar. Vezi comunicatul guvernului!

Familia din Sângeru care a rămas fără cei patru copii după ce casa le-a fost luată de o viitură, va primi ajutor financiar de urgenţă din partea autorităţilor. Guvernul României a transmis un comunicat de presă, în numele premierului Viorica Dăncilă, în care este precizată această măsură. Biroul de comunicare a încurcat, însă, localităţile şi a plasat dureroasa poveste în Jugureni, nu în Sângeru, unde au loc în continuare căutări pentru a fi găsit şi ultimul copil dispărut. 

Mai jos puteţi citi comunicatul integral:

“Premierul Viorica Dăncilă a cerut astăzi Ministerului Afacerilor Interne un raport detaliat cu privire la efectele inundațiilor și fenomenelor meteorologice periculoase produse în ultimele zile.

Pe baza acestei analize, Guvernul va lua măsuri urgente pentru sprijinirea oamenilor și a comunităților care au avut de suferit și ale căror obiective sociale sau drumuri, poduri și podețe au fost afectate.

Totodată, prim-ministrul a cerut Ministerului Muncii și Justiției Sociale să propună cât mai urgent ajutoare financiare pentru familia din Jugureni, Prahova, care trece prim momente dureroase.

“Am primit cu profundă tristețe vestea teribilă despre tragedia produsă în comuna prahoveană Jugureni, unde trei copii și-au pierdut viața, iar al patrulea este dat dispărut. Pentru un părinte nu există durere mai mare. Transmit întreaga compasiune familiei îndurerate și o asigur de tot sprijinul în aceste clipe de grea încercare”, afirmă premierul Viorica Dăncilă.

Autoritățile și comunitatea continuă acțiunile de căutare a celui de al patrulea copil.

Șeful Executivului mulțumește forțelor de intervenție care acționează în aceste zile pentru sprijinirea cetățenilor si limitarea efectelor inundațiilor”

Explicaţie foto: În acest loc se afla casa din BCA luată de viitură. Cel mai probabil, familia nu avea asigurare!

Verifică şi

Şcolile se redeschid pe 8 februarie, doar dacă numărul îmbolnăvirilor de covid 19 nu va creşte iar

După ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat că şcoala va reîncepe cu elevii în unităţile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *