Astăzi, de la ora 18,00, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează, cu ocazia Sărbătorii de Moş Nicolae, spectacolul „Ghetuţa cu cadouri”. Acesta va avea loc la Teatrul Imaginarium Ploieşti( fostul Teatru Ciufulici). Intrarea este liberă.
Cei prezenţi se vor bucura de reprezentaţiile artistice susținute de către elevii cercurilor Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti. Astfel, pe scenă vor urca membrii Cercului de teatru „Atitudini”, coordonator prof. Gelu Nicolae Ionescu,
Aceasta nu este, însă, singura surpriză care îi așteaptă pe micii spectatori. Ansamblurile de dans popular „Prahova” şi Prahova-Jr., coordonator coregraf Vasile Enache, elevii Atelierului de „Autocunoaştere, comunicare şi creativitate prin scriere pentru copii”, coordonator psiholog Emilia Petrescu, dar și membrii Cercului „Cinstim Eroii Neamului” şi ai Grupului vocal „Prahova”, coordonate de dl. prof. Vicol Neculai.