miercuri , 11 decembrie 2019
Acasă / Administratie / Somat cu executarea silită pentru o cifră scrisă greșit de un funcționar

Somat cu executarea silită pentru o cifră scrisă greșit de un funcționar

Prahovenii ajung din ce în ce mai des la Avocatul Poporului, după ce funcționarii publici le-au lezat drepturile. Este și cazul unui ploieștean care a reclamat faptul că este nemulţumit de Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești. Omul s-a trezit la finalul anului trecut cu executare silită pentru o amendă pe care o plătise. 

Ploieșteanul plătise chiar în ziua emiterii procesului verbal, adică jumătate din cuantumul amenzii emis de I.P.J Prahova, dar funcționarii Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești au întocmit forme de executare silită pe numele său, după ce un funcționar a scris în loc de 2017, 2014.

“Astfel, petentul se consideră nedreptățit de modul în care funcționarii acestei instituții publice au procedat în cazul său, trimițându-i-se la adresa de domiciliu somația și titlul executoriu aferent pentru o amendă deja achitată, în termenul legal de plată de 48 de ore a contravalorii acesteia.

Petentul precizează că analizând cu atenție chitanța ce atestă încasarea contravalorii amenzii respective, a constatat eroarea de ordin material produsă de funcționarul  Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești care a încasat respectiva amendă înscrisă în procesul verbal de contravenție seria/nr PPHX/23.05.2017 emis de I.P.J Prahova, în sensul că a consemnat eronat data de 23.05.2014, aferentă întocmirii procesului verbal, în loc de 23.05.2017.

Urmare a demersurilor întreprinse de Biroul Teritorial Ploiești al Instituției Avocatul Poporului, Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești a procedat la verificarea aspectelor sesizate constatându-se că data procesului verbal de contravenție cuprinsă în chitanța nr. xxxx/24.05.2017 a fost eronat înscrisă (23.05.2014), drept pentru care s-a dispus reglarea situației fiscale a petentului prin scăderea debitului aferent acestui proces verbal de la rolul acestuia”, se arata intr-un comunicat al biroului.

 Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești a anulat somația, titlul executoriu, dar și procesul verbal de cheltuieli de executare silită, emise eronat pe numele acestui cetățean.

 

Dacă aveți probleme cu funcționarii insituțiilor publice puteți să vă adresați cu încredere Avocatului Poporului. 

 

Cine este Avocatul Poporului?

Avocatul Poporului, cea mai reprezentativă instituţie a statului de drept, are ca scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, garantate de Constituţie, în raporturile acestora cu autorităţile publice. Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică.

Experţii Biroului Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului, pe cale amiabilă, prin mediere şi dialog,  contribuie la soluţionarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice.  Astfel, instituţiei Avocatul Poporului i se poate adresa orice persoană fizică, fără deosebire de cetăţenie, vârstă, sex, apartenenţă politică sau convingeri religioase, în mod gratuit, atunci când se consideră vătămată în drepturile şi libertăţile sale de către un organ al administraţiei publice, printr-un act sau fapt administrativ ilegal.

Ce poate examina Avocatul Poporului?

Cererile prin care cetăţeanul reclamă încălcarea drepturilor  şi libertăţilor sale prin acte sau fapte administrative ce provin de la funcţionari publici,  autorităţi centrale (ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora), administraţie locală (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, oraşeneşti, comunale), instituţii publice (direcţii, inspectorate, servicii, oficii) şi regii autonome. Termenul în care se poate formula o cerere adresată Avocatului Poporului este de cel mult 12 luni de la data la care petiţionarul a luat cunoştinţă de faptele care fac obiectul plângerii.

Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului a fost înfiinţat în anul 2007, având sediul în cadrul clădirii Consiliului Judeţean Prahova (Prefectura Prahova) – Ploieşti, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, parter, camera 155; tel. 0244.593.227, program de audienţe: luni-joi – orele 0900-1600, vineri – orele 0900-1400, cu competenţă în cele trei judeţe: Prahova, Buzău şi Dâmboviţa.

Verifică şi

Orarul traseului 43 care vă duce la Orășelul Copiilor din Parcul Municipal Vest

Conducerea TCE Prahova a transmis orarul mijloacelor de transport în comun care vor circula spre …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *