duminică , 20 ianuarie 2019
Acasă / Administratie / Temperaturi scăzute, bani în plus la întreţinere. Căldură în calorifere la Ploieşti începând de astăzi

Temperaturi scăzute, bani în plus la întreţinere. Căldură în calorifere la Ploieşti începând de astăzi

Diseară, ploieştenii pot porni caloriferele. Veolia Energie Prahova anunţă că în dimineaţa zilei de, luni, 2 octombrie 2017, s-au îndeplinit condiţiile legale de pornire a sezonului de încălzire 2017 – 2018 în Municipiul Ploieşti, conform specificaţiilor din HG 425/1994 (media temperaturilor înregistrate în intervalul 18:00 – 06:00 a fost mai mică de 10°C timp de 3 zile consecutive).

Furnizarea agentului termic pentru încălzire se face în mod automat, pe baza unei diagrame de reglaj ce ţine cont de temperatura exterioară, pentru asigurarea confortului termic optim în apartamente, neexistând o intervenţie umană care să modifice parametrii de furnizare. Când temperatura exterioară depăşeşte valoarea de 13,5°C, furnizarea agentului termic se întrerupe în mod automat.

“Asociaţiile de proprietari care încă execută lucrări la instalaţiile interioare de căldură sunt rugate să ne comunice, în cel mai scurt timp, data la care acestea vor fi finalizate, pentru ca tehnicienii noştri să poată încărca şi pune în funcţiune instalaţiile de încălzire, pe baza unei programări prealabile. Asociaţiile de proprietari care au datorii din sezonul trecut şi care nu au intrat în programul de eşalonare nu pot intra în regimul de furnizare a agentului termic.

Rămânem la dispoziţia clienţilor noştri prin intermediul Centrului de Apel non–stop al Veolia Energie Prahova, la numerele 0 800 800 255 (gratuit, reţeaua Telekom) şi 0244 408 888 (tarif normal, orice reţea de telefonie fixă sau mobilă), precum şi pe adresa de email ploieşti@veolia.com sau la Biroul Relaţii Clienţi”, anunţă Veolia.

Verifică şi

Consiliul Județean Prahova se implică într-un nou proiect în domeniul sanitar

După ce luna trecută a semnat deja cererea de finanţare pentru proiectul ,,Îmbunătățirea accesului populației …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *