Proiect unic în România. Elevii de clasa a V-a din Ploieşti vor fi testaţi gratuit pentru diabet zaharat de tip 2 şi alte boli ale civilizaţiei

Copiii născuţi după anul 2000 vor avea o durată de supravieţuire mai mică decât cea a părinţilor lor. Este rezultatul studiilor din ultima vreme, care au scos la iveală că stilul de viaţă nesănătos îşi pune amprenta asupra copiilor noştri. În timp ce organismele din sfera sănătăţii din România doar încearcă să facă ceva în ceea ce priveşte prevenţia, un ONG a demarat deja un proiect prin care 12.000 de copii vor fi evaluaţi din punct de vedere al riscului de a se îmbolnăvi de diabet zaharat de tip 2.
Asociaţia Medicover a lansat astăzi la Ploieşti programul de prevenire a diabetului şi a bolilor civilizaţiei, În cerc. Timp de trei ani, elevii claselor a 5 a vor fi evaluaţi medical. Primii paşi au fost făcuţi şi cei mai mulţi dintre părinţi şi-au dat deja acordul. "Proiectul se va desfăşura în toate şcolile din Ploieşti în clasele a V-a, adică în 30 de şcoli. Am ales elevii de clasa a V-a pentru că în această etapă copii sunt mult mai receptivi, lucrează în continuare cu părinţii şi împreună cu familia vom putea avea grijă de ei. Am participat la şedinţe cu părinţii şi ne-am bucurat să constatăm că cei mai mulţi dintre aceştia şi-au dat acordul pentru evaluare", a declarat George Istrate, directorul general al Asociaţiei Medicover.
Copiii nu au motive să fie stresaţi pentru că niciuna dintre testări nu va presupune durere.
"Metodele sunt non-invazive, nu luăm analize de sânge sau glicemie. E vorba de o evaluare în cinci paşi: vom lua tensiunea arterială, un test de acuitate vizuală la distanţă, avem două cântare-unul care indică indicele de masă corporală şi un altul pe care se verifică postura tălpilor picioarelor, vedem dacă cel mic are platfus, dacă coloana are tendinţa de a se înclina stânga-dreapta şi mai este un test de minim efort-copilul va fi monitorizat timp de trei minute la urcarea şi coborârea scărilor", a explicat Ana Maria Cireşanu, coordonator local al proiectului.
Studiul Predator a scos la iveală faptul că în România 11,6% din populaţia adultă are diabet. Mai mult, 31% dintre noi suntem obezi, în timp ce alţi 34% sunt supraponderali. Doar 10% dintre bolnavii de diabet vin cu un bagaj genetic în acest sens. Programele de prevenţie pot reduce cu peste 50% riscul de îmbolnăvire cu diabet zaharat de tip 2.
"Totdeauna programele de prevenţie sunt foarte bune. Diabetul zaharat de tip 2 şi obezitatea se pot preveni, dar când se instalează sunt cu creştere epidemică, cu consecinţe dramatice, invalidante, cu costuri foarte mari de tratament, pe lângă suferinţa bolnavilor. În general copiii fac diabet de tip 1, dar în ultimii ani, în lume s-a descoperit că din ce în ce mai mulţi copii fac diabet zaharat de tip 2, care până acum era boala bunicilor. Este foarte grav! Chiar dacă nu fac insulină, fac boli cardio, degenerative ca Alzheimer, îmbătrânire precoce, ateroscleroză precoce, nu e bun, e de preferat tipul 1, decat tipul 2. Cel puţin jumătate dintre pacienţii cu diabet zaharat au minim o complicaţie. El trebuie depistat la timp şi tratat corect, dar cel mai important este să-l prevenim", a precizat profesor universitar dr. Maria Moţa.
Programul Medicover de prevenţie a fost testat în Polonia, unde a dat rezultate foarte bune.
După ce va obţine acordul părinţilor celor 1650 de copii din Ploieşti, câţi urmează să fie evaluaţi în anul acesta şcolar, iniţiatorii proiectului vor începe evaluările propriu-zise. Practic în decursul celor trei ani de proiect vor fi evaluate trei generaţii de elevi de clasa a 5-a. ONG-ul doreşte implementarea şi în alt oraş al ţării, dar deocamdată nu s-a stabilit care va fi acela.