Voucherele educaţionale nu se pot da elevilor ploieşteni. Primarul susţine că proiectul a fost ilegal de la început

Din luna septembrie 2023, ploieştenii care au copii la şcoală au aşteptat să primească tichetele educaţionale pe care le-au aprobat consilierii locali. Dar după ce au depus dosarele cu actele solicitate au constatat că banii întârzie să apară pentru că proiectul de hotărâre nu poate fi pus în aplicare în această formă. Edilul şef îi acuză pe consilierii locali de dezinteres pentru că, deşi au primit o modificare a hotărârii, nu au răspuns.
Primarul Andrei Volosevici a avertizat încă de la început asupra legalităţii acordării acestor vouchere în forma propusă şi aprobată de consilieri.
"De mai bine de 3 luni stau de vorbă cu viceprimarii pe chestiunea voucherelor educaţionale şi dacă unii mă acuză că nu sunt în stare să pun în practică proiectul, îi anunţ că da, nu sunt în stare să pun în practică un proiect ilegal, pentru că de la început nu s-a pus viza de legalitate pe el şi nu s-a contransemnat. Dar am creat posibilitatea ca domnii viceprimari să pună în practică ceea ce au votat. Este evident că şi dânşii au ajuns la aceeasi concluzie şi de 3 luni se pregătesc cu un proiect şi o modificare a proiectului iniţial ca în anul şcolar 2023-2024 elevii ploieşteni să beneficieze de un suport pentru învăţa mai bine. Este evident că la un moment dat cei care au votat în consiliu local vor trebui să-şi ceară scuze ploieştenilor pentru alergătura pe care au depus-o, pentru că i-au pus pe oameni să-şi facă o groază de hârtii, dosare, sigur unii s-au învoit de la serviciu să facă rost de acte şi să le depună, au ocupat şi Direcţia de comunicare, după care au constatat că ceea ce le-am spus de la început şi anume că acest proiect nu poate fi pus în practică pentru că nu este legal, îi las pe domnii viceprimari să rezolve cum cred dânşii", a precizat astăzi Andrei Volosevici.
Primarul aminteşte că a oferit o portiţă prin care susţinerea elevilor ar fi legală şi aplicabilă.
"Eu am venit cu propunerea să mergem cu Cutia Şcolarului şi Primul Ghiozdan, proiecte deja existente, pe care să le prelungim până la clasa a VIII-a. Dar nu au fost de acord nici cu amendament, nici cu nimic. Au venit cu acest proiect care nu poate fi aplicat şi nu va fi aplicat nici în ianuarie. În noiembrie li s-a trimis un proiect modificat tuturor consilierilor pe mail, dar judecaţi interesul, dacă până acum nu au făcut nimic. Viceprimarii au iniţiat asta şi nu au primit răspuns. Aşteptăm şi ne-om lămuri în ce direcţie mergem", a completat primarul care a spus că cei care pot emite aceste vouchere trebuie să aibă un statut special avizat de Ministerul Finanţelor. "De la început le-am spus că nu există o societate care să facă asta, doamna secretar a spus că ar exista, am aşteptat, dar nu am primit nimic în scris. Prin urmare, ce să punem în practică? Pe urmă a început demersul ăsta care din punctul meu de vedere e o prostie. Poate îşi dau seama până la urmă şi să dăm măcar în februarie ajutoarele deja existente".